Confidenţialitate

Prefectura București a anunțat care sunt excepțiile la noile restricții stabilite de Comitetul pentru Situații de Urgență

Prefectura București a anunțat care sunt excepțiile la noile restricții stabilite de Comitetul pentru Situații de Urgență

Noile reguli se vor aplica începând de la miezul nopții de sâmbătă spre duminică.

Cabinetele medicale, inclusiv cele stomatologice, nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici.

De asemenea, scoaterea animalelor de companie în fața locuinței este permisă, dacă persoana nu se deplasează în nicio altă parte și prezintă dovada că locuiește în imobilul în fața căruia se află.

Totodată, victimele violenței familiale se pot deplasa la secțiile de poliție sau la centrele de primire, ca de altfel, orice persoană care este în situația de a fi nevoită să iasă din casă pentru a își proteja viața sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă, anunță autoritățile.

Este permisă și deplasarea către centrele de vaccinare, persoanele fiind obligate să prezinte dovada programării.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a stabilit noile restricții, în condițiile în care rata de infectare a ajuns la 6,88 la mie.

Astfel, magazinele se închid în weekend la ora 18.00, în rest la 21.00.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Farmaciile, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Sălile de sport/fitness își suspendă activitatea până când rata de incidență scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Accesul clienților în cadrul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți agenți economici, de tip mall, se va realiza astfel încat să se asigure menținerea distanței fizice de minimum 2 metri și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 m.p./persoană.

Accesul în piețele agroalimentare și în piețele volante se face cu respectarea distanțării de minimum 2 metri între oricare două persoane, dar fără a depăși 50% din capacitatea maximă a pieței.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

STB S.A. va monitoriza permanent gradul de încarcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.

Accesul pasagerilor se va face prin ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 – 5,00 în zilele de luni până joi, și în intervalul orar 20.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 de locuitori, cu următoarele excepţii:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi

– deplasarea pentru asistență medicală, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului conform programării

– deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie

– părăsirea domiciliului pentru protejarea vieții sau integrității fizice în cazul unui pericol grav și iminent, cu apelarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112.

Bucureștenii trebuie să prezinte fie legitimația de serviciu/adeverința eliberată de angajator, fie o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea deplasărilor în interes personal se prezintă declarația pe propria răspundere, completată în prealabil.

Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată pe o perioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori.

Ultimele stiri
Franța: un tânăr a intrat cu mașina într-un grup de oameni într-o localitate din vestul țării. O persoană…

Acuzații reciproce între partide după ce legea salarizării nu a putut fi adoptată. PNL acuză lipsa de responsabilitate…

Nicușor Dan anunță eșecul negocierilor pe Legea salarizării: „Cele patru partide nu au ajuns la un consens politic…

Tenis: Serena şi Venus Williams au primit un wildcard pentru proba de dublu feminin de la US Open

Motivul pentru care șeful CIA, John Ratcliffe, s-ar fi deplasat în secret la Moscova | AUDIO

MAE face demersuri pentru a afla dacă printre victimele inundațiilor din Nepal sunt și români. Sute de turiști,…

Cum vor putea parlamentarii să-și mascheze averile prin publicarea fișei de interese. Averile obținute ilicit, de la un…

Aleșii locali care lucrează la stat, salvați de incompatibilitate după ce modificarea legii a fost adoptată de Senat.…

Control la Agenția Medicamentului după ce bolnavii de cancer s-au plâns că lipsesc medicamente oncologice. Ministrul Sănătății a…

Franța relaxează regulile pentru producătorii de brânzeturi cu eticheta „denumire de origine protejată”, pe fondul secetei severe |…

Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează