Confidenţialitate


Precizare LPF: FC Viitorul câştigă titlul dacă încheie play-off-ul la egalitate de puncte cu FCSB


Precizare LPF: FC Viitorul câştigă titlul dacă încheie play-off-ul la egalitate de puncte cu FCSB

Liga Profesionistă de Fotbal a publicat, sâmbătă, un comunicat de presă pe site-ul său oficial, în care precizează faptul că echipa FC Viitorul câştigă titlul în cazul în care încheie play-off-ul Ligii I la egalitate de puncte cu FCSB.

Precizarea LPF apare în contextul în care FCSB a scris pe contul oficial de Facebook că titlul îi va reveni în situaţia unei egalităţi la puncte. ‘Victorie cu CSU Craiova = titlul 27!’, se nota în respectiva postare.

Liga Profesionistă de Fotbal anunţă că art. 27 alin. (3) lit. a) din ROAF prevede următoarele: ”Dacă două sau mai multe echipe acumulează același număr de puncte după ce au jucat toate meciurile programate în campionat, clasamentul se va stabili pe baza aplicării, în ordine, a următoarelor criterii: a) numărul mai mare de puncte obținute în jocurile directe disputate între echipele aflate la egalitate de puncte”. Totodată, potrivit art. 8 lit. a) din ROAF, prin sistemul campionat se înțelege acel sistem ”în care fiecare echipă joacă, cu toți ceilalți adversari, o dată pe teren propriu și o dată în deplasare (tur-retur)”.

Termenul ”campionat”, folosit la art. 27 alin. (3), are în vedere disputarea unui singur meci tur și a unui singur meci retur între două echipe și, în nici un caz, disputarea mai multor meciuri tur-retur, în faze diferite ale competiției. În cazul formatului actual al ”Ligii I Orange”, noțiunea de ”campionat”, definită de art. 8 lit. a) din ROAF, folosită în cadrul sintagmei ”toate meciurile din campionat” de art. 27 alin. (3), se referă în mod clar la o singură fază competițională, respectiv cea a sezonului regular sau cea a play-off-ului/play-out-ului, după caz. Atâta timp cât două echipe au disputat jocuri în sistem tur-retur în play-off (adică un ”campionat” în sensul definiției de la art. 8 lit. a)), nu există nici un temei regulamentar pentru departajarea lor și prin raportare la rezultatele meciurilor disputate în prima fază a competiției (un alt ”campionat” în accepțiunea art. 8 lit. a) din regulament).

Așadar, în vederea departajării unor echipe aflate la egalitate de puncte la finalul play-off-ului, se va folosi criteriul jocurilor directe disputate o dată pe teren propriu și o dată în deplasare (tur-retur) în cadrul fazei play-off-ului, fără a se avea în vedere jocurile directe din campionatul sezonului regular. 

De altfel, această modalitate de departajare nu este folosită în premieră de Liga Profesionistă de Fotbal, care a utilizat acest sistem și în sezonul 2015/2016, când departajarea echipelor CSMS Iași și CS Universitatea Craiova s-a făcut pe baza jocurilor tur-retur disputate în play-out și nu prin raportare la toate jocurile disputate pe parcursul întregii competiții. Mai mult decât atât, legalitatea criteriilor de departajare folosite de către LPF a fost confirmată și prin Hotărârea Comitetului Executiv al FRF din data de 7 iunie 2016 prin care s-a aprobat clasamentul final al  ”Ligii I Orange”.

În susținerea poziției oficiale a Ligii Profesioniste de Fotbal prezentată mai sus amintim și jurisprudența Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne care, într-un caz recent (dosarul CAS2016/A/4722), a făcut o distincție clară între campionatul sezonului regular și faza play-off-ului/play-out-ului, ca două elemente distincte ale competiției sportive anuale organizate de Liga Profesionistă de Fotbal.

Aceste criterii de departajare au fost cunoscute, acceptate și aplicate de toți membrii familiei fotbalului românesc, motiv pentru care ne manifestăm speranța că echipele implicate în bătălia pentru titlu își vor disputa lupta pentru trofeu doar pe terenul de fotbal și nu vor apela la subterfugii juridice menite să creeze confuzie în rândul jucătorilor și al suporterilor, conchide LPF.


Ultimele stiri
Elevii din țară protestează împotriva proiectului uniformelor. Copiii vorbesc despre libertatea de a se exprima prin îmbrăcăminte și…

Misiunea Verde: Deșertul Atacama a înflorit după ploile asociate cu El Niño | AUDIO

Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO

Vâlcea: Consiliul Județean cere Guvernului 15 milioane de lei pentru ca noua centrală pe gaze să poate furniza…

Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național

Comisia Europeană cere statelor UE să reducă consumul de gaze și electricitate, pentru a opri creșterea prețurilor înainte…

Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează