Confidenţialitate


Prahova: Percheziţii într-un dosar anticorupţie cu furt de energie electrică


Prahova: Percheziţii într-un dosar anticorupţie cu furt de energie electrică

Direcţia Generală Anticorupţie anunță mai multe percheziţii care se desfășoară, luni dimineață, în judeţul Prahova, într-un dosar de corupţie privind furtul de energie electrică.

La descinderi participă poliţişti de la Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova, cu sprijinul Serviciului Anchete, al Serviciului Judeţean Anticorupţie Buzău şi al Serviciului Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Potrivit unui comunicat al DGA, sunt puse în executare zece mandate de percheziţie domiciliară, dintre care cinci la sediul sau punctul de lucru al unor societăţi comerciale şi alte cinci la domiciliile suspecţilor, precum şi cinci mandate de aducere emise pe numele a doi suspecţi funcţionari publici şi a trei persoane fără calitate specială.

“În cauză se efectuează cercetări faţă de cei cinci suspecţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, furt de energie electrică, modificarea fără drept a componentelor instalaţiilor energetice, executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, favorizarea făptuitorului, omisiunea sesizării şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice”, se precizează în comunicat.

Potrivit DGA, unul dintre suspecţi, care deţine mai multe spaţii industriale şi rezidenţiale, punea la dispoziţie spaţii unde urmau să fie desfăşurate activităţi puternic consumatoare de energie electrică, respectiv instalaţii clandestine de branşare la energie electrică. Aceste instalaţii erau executate şi protejate de cei doi suspecţi funcţionari publici.

Un alt suspect se ocupa de identificarea unor potenţiali clienţi care aveau nevoie de energie electrică de mare putere, fără a fi contorizată. Prin prisma relaţiei cu unul dintre funcţionarii publici, el se ocupa de obţinerea avizelor necesare punerii în funcţiune a instalaţiilor, modificării de putere şi realizarea branşamentelor.

Din cercetări a mai rezultat că al doilea suspect funcţionar public se ocupa efectiv de realizarea branşamentelor clandestine şi avea rolul de a remite sume de bani angajaţilor societăţii de distribuţie cu putere de decizie.

“Cercetările vor fi continuate la sediul unităţii de parchet pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tuturor persoanelor implicate”, se mai menţionează în comunicat.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…