Confidenţialitate


PRAHOVA: Prefectul cere intensificarea controalelor în stațiuni


PRAHOVA: Prefectul cere intensificarea controalelor în stațiuni

Prefectul de Prahova cere intensificarea controalelor în staţiunile de pe Valea Prahovei, în condiţiile în care rata de infectare cu noul coronavirus în aceste zone depăşeşte trei cazuri la mia de locuitori.

Cristian Ionescu a mers în vizite de lucru la Sinaia şi la Buşteni, oraşe în care continuă să fie înregistrat un număr mare de turişti, în special în zilele de weekend, iar pericolul răspândirii noului coronavirus este “foarte mare”.

“Domnul prefect le-a recomandat primarilor din oraşele Sinaia şi Buşteni, domnii Vlad Oprea şi Mircea Corbu, o mai mare mobilizare în privinţa acţiunilor întreprinse în unităţile-administrativ teritoriale amintite, în vederea conştientizării populaţiei şi a limitării răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2. De asemenea, le-a solicitat să continue acţiunile de dezinfecţie pe domeniul public şi să intensifice controalele în vederea monitorizării respectării tuturor măsurilor impuse atât persoanelor fizice, cât şi juridice, de legislaţia în vigoare. Dintre acestea, reamintim faptul că purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă”, precizează sursa citată

Totodată, Prefectura reaminteşte faptul că la Sinaia şi Buşteni, conform unor decizii ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care sunt în vigoare, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi. De asemenea, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, dar care nu vor fi consumate în spaţiile respective (se va recurge la livrare la domiciliu, takeaway).

Conform datelor comunicate, marţi, de Prefectura Prahova, privind incidenţa cazurilor de COVID-19 pe localităţi, la Sinaia indicele era de 5,87, la Buşteni – 6,39, iar la Azuga – 3,82.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează