Confidenţialitate


Poștașii vor sta la minimum doi metri, când aduc pensia persoanelor izolate


Poștașii vor sta la minimum doi metri, când aduc pensia persoanelor izolate

Pensiile și corespondența distribuită prin Poșta Română vor fi tratate cu prudență, în contextul epidemiei de coronavirus.

Poștașii care distribuie pensiile și alte drepturi bănești, vor păstra o distanță de circa doi metri față de persoane aflate în izolare, a anunțat, astăzi, Poșta Română.

Prestațiile sociale vor ajunge la beneficiari, inclusiv la persoanele autoizolate sau care se află în carantină, conform termenelor stabilite cu partenerii de contract, a reiterat Poșta Română, într-un comunicat.

Compania de stat a mai anunțat că „emis instrucţiuni privind tratarea corespondenţei şi a modului de distribuire a tuturor prestaţiilor sociale”.

Potrivit companiei, Ministerul Sănătății a recomandat ca personalul care asigură distribuirea corespondenței și a drepturilor bănești să păstreze o distanță de doi metri față de persoana izolată sau aflată în carantină.

„A fost transmisă către reţeaua operaţională adresa Ministerului Sănătăţii nr. 260/06.03.2020, prin care se subliniază că persoanele aflate în izolare la domiciliu nu constituie un potenţial pericol de transmitere a bolii. Potrivit recomandărilor primite, drepturile sociale pot fi livrate persoanelor în urma unor măsuri minime, dar necesare, de protecţie, cum ar fi păstrarea unei distanţe mai mari de 2 metri faţă de persoana izolată. Factorii şi agenţii poştali vor folosi un echipament minim de protecţie constând în măşti, ochelari de protecţie, mănuşi şi un dezinfectant pentru mâini”, a comunicat Poșta Română.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul pe 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO