Confidenţialitate


Porțiuni din Autostrada Arad Nădlac arată ca un drum de țară. Șoferii spun că le ocolesc, dar riscă astfel să facă accidente


Porțiuni din Autostrada Arad Nădlac arată ca un drum de țară. Șoferii spun că le ocolesc, dar riscă astfel să facă accidente

Autostrada Arad Nădlac arată, pe alocuri, ca un drum de țară. Lunile de caniculă, dar și ploile, au distrus porțiuni mari din carosabil. Zecile de gropi au transformat autostrada într-o adevărată capcană pentru șoferi.

Şoferii care intră în ţară se plâng de gropi apărute pe autostrada A1, între frontieră şi municipiul Arad.

În ultimii ani, drumarii sunt nevoiți să cârpească gropile tot mai des. Așa se întâmplă și acum, când angajații direcției regionale de drumuri și poduri Timișoara au ieșit pe teren ca să umple gropile aparute în carosabil.

„Vii de la Nădlac te ferești, numai gropi stânga-dreapta, nu ai ce să faci, vii cu mașină nouă o faci praf”, spune un șofer.

„E foarte rău, trebuie să mergi pe prima bandă că poți să faci accident”, mărturisește o șoferiță.

„Ocolim și așa se întâmplă accidente”, mai spune un conducător auto.

DRDP Timişoara a luat măsuri. Purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Alina Sabou:

„Momentan este o soluție de reparații provizorii urmând ca imediat după semnarea unui contract subsecvent de întreținere pe timp de vară să fie executate lucrări cu soluție definitivă.”

Autostrada Arad Nadlac a fost dată în folosință în 2015 și nu mai este în garanție.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Arad: O femeie a împins-o pe o alta în fața mașinilor, în timp ce aștepta la semafor. „Până nu se întâmplă o tragedie nu ia nimeni atitudine”, spune victima

Foto: Inquam Photos / Cornel Putan


Ultimele stiri
Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)