Confidenţialitate



Porţi Deschise pentru copii, la Ministerul Afacerilor Interne


Porţi Deschise pentru copii, la Ministerul Afacerilor Interne

Ministerul Afacerilor Interne organizează, luni, Ziua Porţilor Deschise pentru copii, cu standuri expoziţionale unde vor putea fi văzute, printre altele, autospeciale, maşini de pompieri, motociclete, un laborator criminalistic şi chiar un elicopter.

“Copiii care vor să participe la eveniment şi adulţii care îi însoţesc vor avea ocazia să viziteze clădirea ministerului, inclusiv biroul ministrului, Sala de Marmură, Sala de briefing, dar şi celebrul balcon”, informează MAI.

Pe tot itinerariul de vizitare, dar şi în parcarea ministerului, vor fi amenajate standuri expoziţionale ale Poliţiei Române, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General de Aviaţie şi ale altor structuri MAI, unde vor fi prezentate materiale, echipamente, dar şi autospeciale folosite în activitatea zilnică.

Printre acestea se vor afla un elicopter, laboratorul criminalistic, motociclete SMURD, maşini de pompieri, autospeciale dotate cu sisteme de supraveghere a frontierei.

“La standurile de prezentare vor fi expuse, de asemenea, uniforme şi documente de epocă, drapele de luptă, specimene ale unor documente de călătorie şi de identitate, înscrisuri referitoare la istoria Ministerului Afacerilor Interne şi Cartea de onoare. La eveniment vor fi prezenţi câini şi cai care acordă sprijin efectivelor MAI în îndeplinirea misiunilor’, adaugă MAI.

Copiii care vor veni la sediul MAI, luni, vor avea ocazia să vadă demonstraţii de dresaj canin, exerciţii de gimnastică şi scrimă, demonstraţii de acordare a primului-ajutor medical.

De asemenea, vor avea ocazia să folosească o armă cu laser – replică a unei arme de tir şi să participe la simulări ale unor situaţii de urgenţă în propria locuinţă pentru a învăţa cum trebuie să reacţioneze în astfel de cazuri.

Cei mici se vor putea bucura de mini-spectacole de dans şi muzică oferite de mai multe trupe de copii.

Ajuns la a XII-a ediţie, evenimentul se va desfăşura între orele 8.30 și 13.30.

Persoanele cu vârsta de peste 14 ani vor putea intra în sediul Ministerului Afacerilor Interne pe baza cărţii de identitate.


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează