Confidenţialitate


#PorteOuverte, hashtag-ul solidarităţii pariziene


#PorteOuverte, hashtag-ul solidarităţii pariziene

Când autorităţile au decretat stare de urgenţă la Paris, vineri seara, ca urmare a atacurilor teroriste ce se petreceau în capitala Franţei, mulţi turişti s-au găsit captivi într-un oraş al nesiguranţei.

Drumul spre camera de hotel a devenit o înspăimântătoare provocare.

Hashtag-ul #PorteOuverte (uşă deschisă, în traducere) s-a răspândit rapid pe Twitter și alte platforme de socializare.

Mulţi locuitori ai oraşului s-au oferit să găzduiască străini în noaptea terorii. Au fost, totuşi, şi unele cazuri în care cei care au cerut ajutor nu l-au primit în cele din urmă.

Bilanţul atacurilor revendicate de jihadiştii ISIS a ajuns la 129 de decese. Alte peste 300 de persoane au fost rănite.

Preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat că atacurile reprezintă un act de război comis de „armata teroristă Daesh”, acronimul în arabă al organizaţiei Stat Islamic, activă în Siria şi Irak.

Autoritățile au decis mobilizarea a 1.500 de militari în întreaga ţară pentru misiuni de ajutare a Poliţiei şi Jandarmeriei.

Atentatele au avut loc în 6 locuri diferite, între care Stade de France, situat în suburbiile nordice ale capitalei franceze, dar şi în zona centrală din apropiere de Piaţa Republicii, unde se află şi redacţia săptămânalului Charlie Hebdo, scena unui atac sângeros comis în luna ianuarie, soldat cu 12 morţi. Alte 5 persoane au fost ucise atunci într-un supermarket.

Cele mai multe victime au fost raportate în sala de spectacole Bataclan, unde avea loc un concert al trupei americane Eagles of Death Metal. Indivizi înarmaţi au pătruns în incintă strigând „Allah Akbar!”, după care au deschis focul. Spectatorii au fost ţinuţi ostatici timp de 3 ore, cel puţin 82 fiind ucişi. Artiştii au scăpat cu viaţă.

Vârstele celor 7 teroriști ar oscila între 15 și 18 ani, potrivit postului de radio Europe 1, care citează surse din Institutul Medico-Legal al Parisului.

Atacurile au provocat consternare în toate cancelariile lumii.

Urmare a atentatelor din Paris, 3 persoane au fost arestate, la Bruxelles, într-o vastă operaţiune a poliţiei belgiene.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează