Confidenţialitate


Poluarea mediului – o cauză importantă a autismului


Uneori spunem că nu putem trăi fără agitația specifică unui oraș mare, aglomerat. Folosim automobilul din ce în ce mai des și pentru orice activitate. Ne întrebăm oare și care sunt consecințele?

Un nou studiu condus de cercetători din Statele Unite arată că femeile gravide care trăiesc într-un mediu cu o atmosferă poluată în special cu gaze de eșapament au risc crescut de a naște un copil cu autism.

Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică şi este considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei.

Cauzele specifice sînt încă necunoscute. Tulburarea se manifestă în prima copilărie, între 1 și jumătate şi 3 ani. Nu poate fi diagnosticată la naştere pentru că semnele nu apar sau nu pot fi uşor identificate înainte de 18 luni. În ultimii ani cercetătorii recunosc tot mai mult faptul că se pot observa anumiţi ‘precursori’ ai acestor tipare comportamentale care apar mult mai devreme în dezvoltarea copilului. Metodele de a detecta autismul la vîrste mai mici de 18 luni sunt în creştere.

Uneori există o perioadă de dezvoltare aparent normală, după care copilul se izolează şi pierde din abilităţile dobîndite. Poate fi vorba de o pierdere a utilizării cuvintelor folosite de copil pînă atunci, de pierderea contactului vizual, a interesului pentru joc sau de retragere socială. În mod obişnuit , autismul este diagnosticat mai devreme mai ales dacă este acompaniat de retard mental şi este mai puţin diagnosticat printre copiii şi adolescenţii cu o inteligenţă medie sau superioară mediei.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa