Confidenţialitate


Polonia, explicatii la Curtea Europeana a Drepturilor Omului


Polonia va da, astăzi, explicații la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la implicarea sa în scandalul închisorilor secrete CIA.

Totul după ce doi deținuți, un palestinian și un saudit, de la Guantanamo au declarat că au fost torturați în această țară.

Avocații celor doi deținuți de la Guantanamo susțin că Varşovia ‘în deplină cunoştinţă de cauză şi în mod deliberat’, a autorizat CIA să îi închidă în secret în Polonia timp de mai multe luni, acum 10 ani. Deținuții ar fi fost supuși unor tratatemente inumane sau degradante, fiind torturaţi, inclusiv prin tehnica ‘simulării înecului’.

Avocații mai spun că autorităţile poloneze au ignorat faptul că agenţii americani i-au transferat pe cei doi la Guantanamo, unde se află şi în prezent, fără să fi fost judecaţi. CEDO va da o decizie în acest caz peste câteva luni.

În Polonia, a fost deschis un dosar în acest caz încă de acum 5 ani, dar justiția nu a ajuns la nicio concluzie. Comitetul ONU împotriva torturii vorbește de o tergiversare a dosarului.

Un caz similar a fost și în Macedonia. CEDO a obligat Skopje să plătească 60.000 de euro daune morale unui fost deținut de origine libaneză. Polonia este una dintre numeroasele țări din Europa, suspectate că ar găzdui închisori secrete ale CIA, și în care sunt aduși deținuți care ar aprține rețelei teroriste al-Qaida. Recent, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care solicită acestor țări, inclusiv României, să iniţieze o anchetă ‘independentă, imparţială, detaliată şi eficientă’ cu privire la implicarea în programul închisorilor CIA.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează