Confidenţialitate


Polonia a ridicat mai multe avioane de la sol în timpul nopții după ce Rusia a lansat noi atacuri aeriene asupra vestului Ucrainei | AUDIO


Polonia a ridicat mai multe avioane de la sol în timpul nopții după ce Rusia a lansat noi atacuri aeriene asupra vestului Ucrainei | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Avioane poloneze şi ale aliaţilor au fost ridicate de la sol miercuri dimineață pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat noi atacuri aeriene asupra vestului Ucrainei, în apropierea graniţei cu Polonia. Anunțul a fost făcut de forţele armate ale ţării membre NATO, potrivit Reuters. Tot azi-noapte, o dronă a pătruns în spațiul aerian al României, a transmis Ministerul Apărării în această dimineață.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Avioanele de vânătoare au fost ridicate de la sol după ce armata rusă a intensificat atacurile la granița dintre Polonia și Ucraina, potrivit Reuters.

Azi-noapte, aproape toată Ucraina se afla în stare de alertă aeriană: forțele ucrainene au avertizat populația cu privire la atacurile rusești cu drone și rachete.

Au fost mobilizate perechi de avioane de vânătoare cu reacţie rapidă şi un avion de avertizare timpurie, iar sistemele de apărare aeriană şi de supraveghere radar au atins cel mai înalt nivel de pregătire”, a transmis Comandamentul operaţional polonez într-o postare pe X.

Tot în cursul nopții trecute, o dronă a fost detectată pe teritoriul României, mai întâi în nordul județului Tulcea, apoi în nordul județului Galați, a precizat Ministerul Apărării, care a ridicat de la sol patru aeronave pentru monitorizarea situației. Urmează ca în cursul zilei de miercuri echipe specializate să înceapă căutările pe teren.

La sfârșitul lunii trecute, avioanele de vânătoare poloneze au interceptat un avion din Rusia care efectua o misiune de recunoaștere fără un plan de zbor înregistrat.

Iar în septembrie, 19 drone rusești au intrat în spațiul aerian polonez. La acea vreme, Polonia a calificat incidentul drept „act de agresiune”. Moscova a transmis că nu ar fi fost un atac cu intenție.


Ultimele stiri
Cristian Pîrvulescu, despre rezultatele la testele PISA: Performanțele elevilor au scăzut peste tot, nu doar în România. Este…

Administrația Prezidențială: România nu trimite militari pe frontul din Ucraina. Precizarea vine după apariția unor informații false în…

Bugetul pentru 2026 nu acoperă cheltuielile serviciilor de ambulanță și ale UPU. Cseke Attila: Este nevoie de un…

Mai puțin de doi din 10 elevi de liceu fac suficientă mișcare. INSP a lansat o campanie națională…

Primul aparat RMN dedicat nou-născuților din România a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Marie S. Curie”. Echipamentul…

Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale a…

Piața Victoriei. Cine ar putea conduce viitorul Guvern și ce jocuri se fac în jurul Palatului Cotroceni? Răspunde…

„Apocalipsa” lui Albrecht Dürer, una dintre cele mai importante opere din istoria gravurii, expusă la Iași

Preşedintele Sindicatul Liber Metrou, derapaj la adresa actualei conduceri a Metrorex: „Cam multe femei care conduc și iau…

Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost anulată. Furnizorul a transmis greșit documentele | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează