Confidenţialitate


Poliția Română: Peste 1.800 de persoane, cercetate pentru infracțiuni silvice


Poliția Română: Peste 1.800 de persoane, cercetate pentru infracțiuni silvice

În pofida măsurilor luate de autorități, încă se fură lemn din pădurile României,  arată datele Poliției Române.

Peste 1.800 de persoane au fost cercetate anul acesta pentru infracțiuni silvice, fiind aplicate amenzi în valoare de 16 milioane de lei.

Au fost făcute zeci de mii de controale în urma cărora au fost confiscați aproximativ 35 de mii de metri de material lemnos  care nu aveau documentele legale necesare.

 

De la începutul anului, au fost făcute peste 25 de mii de controale în domeniul infracțiunilor silvice.

Acţiunile au vizat tăieri ilegale de arbori, evaziune fiscală generată de comerţul ilegal cu material lemnos, fals şi uz de fals pentru tăierea, transportul, și prelucrarea lemnului.

Au fost verificate mii de exploatări forestiere, depozite şi ocoale silvice, dar polițiștii au mers și în târguri și piețe.

În total, în primele 6 luni ale anului, a fost confiscată o cantitate totală de aproape 35 de mii de metri cubi de material lemnos, iar valoarea amenzilor e de aproximativ 16 milioane de lei, arată Poliția Română.

 

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu