Confidenţialitate


Poliția de Frontieră avertizează: De vineri, timpii de așteptare în vămi vor crește


Poliția de Frontieră avertizează: De vineri, timpii de așteptare în vămi vor crește

Din această săptămână, timpii de așteptare la punctele de intrare și ieșire din țară vor crește, anunță Poliția de Frontieră.

Pe de o parte, din 7 aprilie intră în vigoare reguli mai stricte privind controlul pasagerilor, impuse anul trecut, de Parlamentul European și Consiliul Europei prin modificarea Codului Frontierelor Schengen.

Potrivit acestor modificări, atât minorii, cât și adulții vor fi verificați suplimentar, o atenție mai mare acordându-se minorilor neînsoțiți.

Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informații Schengen,  baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute, precum și bazele de date naționale. Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătățirii securității Uniunii Europene și a cetățenilor acesteia. Această obligație se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime și terestre), atât la intrare, cât și la ieșire, precum și pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne.

Pe de altă parte, se apropie sărbătorile de Paști, iar traficul va fi mult mai mare decât de obicei.

Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră, Fabian Bădilă spune că în mod normal, pe teritoriul României, verificarea actelor nu durează mai mult de două minute , dar timpul de verificare poate crește la punctele străine. Ungaria și Bulgaria introduc aceste noi reguli acum, în timp ce România a intensificat oricum controalele încă de acum doi ani, spune Fabian Bădilă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pentru a evita staționarea prelungită în vămi, Poliția de Frontiară recomandă folosirea tuturor punctelor terestre de intrare și ieșire.

Personalul și aparatura au fost suplimentare în toate vămile.

În plus, spune purtătorul de cuvânt,  Poliția de Frontieră a realizat și o aplicație, actualizată în timp real, care anunță cât de aglomerată este o vamă sau alta.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

În prezent, comparativ cu anii 2001-2002, traficul de pasageri a crescut cu peste 280%, iar cel al mijloacelor de transport cu peste 300%, capacitatea fiind limitată de numărul tonetelor de control dispuse pe fiecare sens de trecere a frontierei.

Timpul pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor este de 10-15 minute/camion. În funcție de tipul de frontieră (internă sau externă), la acești timpi, se mai adaugă și cei necesari efectuării controlului celorlalte autorități (Direcția Generală a Vămilor, Autoritatea Sanitar Veterinară, C.N.A.I.R, Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională Fitosanitară)

Având in vedere subdimensionarea infrastructurii in comparatie cu traficul existent in prezent, la frontierele externe capacitatea medie de procesare pe ambele sensuri, este de 200 de camioane/24 de ore.

 

 

 


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO