Confidenţialitate


Politia a intervenit in forta in Piata Independentei din Kiev


Pe langa cei împuşcati mortal în cursul violenţelor, zeci de manifestanti sunt raniti grav, a anuntat serviciul medical al opozitiei. Unuia i-a fost amputată o mână, alţii prezintă traumatisme craniene şi răni la nivelul braţelor şi picioarelor, provocate în principal de grenade. Poliţia a anunţat anterior un bilanţ de 37 de răniţi în rândul poliţiştilor.

In jur de 2.000 de membri ai trupelor speciale din subordinea Ministerului de Interne, au eliberat sediul Partidului Regiunilor, aflat la guvernare, al preşedintelui Viktor Ianukovici, după ce imobilul a fost ocupat de un grup de protestatari, în urma unui asalt.

O deputata a opoziţiei a spus că manifestanţii au luat cu ei o parte din documentele descoperite aici, ‘pentru studiere’.

În timpul asaltului, atacatorii au aruncat cu sticle cu substanţe inflamabile, provocând un incendiu în care a ars o parte din imobil. Protestatarii au spart uşa şi au îndepărtat camerele de supraveghere de la intrare, precum şi plăcuţa cu însemnele Partidului Regiunilor de pe clădire.

Mai târziu, violenţele s-au extins: grupuri de protestatari au preluat controlul, prin asalt, asupra Casei Ofiţerilor, unde se adăposteau poliţiştii antirevoltă şi scutieri.

Confruntări în masă între cele două tabere au avut loc simultan pe mai multe străzi din centrul Kievului. Pe strada Gruşevski au fost incendiate anvelope de la maşinile aparţinând forţelor de ordine.

Unul din liderii opozitiei, Vitali Kliciko i-a cerut preşedintelui Viktor Ianukovici să anunţe convocarea de alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate. Fostul campion mondial la box l-a îndemnat pe Ianukovici să pună presiune pe Partidul Regiunilor pentru revenirea la Constituţia din 2004.

Intre timp, diplomatia rusa a acuzat ca reluarea violenţelor în Ucraina este ‘rezultatul’ politicii occidentalilor, care au încurajat escaladarea şi provocările la adresa puterii legale.

La randul sau, opoziţia a acuzat puterea ucraineană că cedează presiunilor exercitate de Moscova.

Ucraina se confruntă din noiembrie anul trecut cu proteste fără precedent, după ce preşedintele Viktor Ianukovici a refuzat semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Demisia Guvernului, la sfârşitul lunii ianuarie, şi negocierile între putere şi opoziţie, nu au pus însă capăt conflictului.


Ultimele stiri
Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…

Digitalizarea în sistemul public. Președintele Comisiei pentru Comunicații și Tehnologie din Senat susține că statul mai are mult…

Dezbaterea pe bugetul ANCOM. Cheltuieli crescute cu 300%, în locul economiilor cerute de Guvern, reclamă USR. Radu Mihaiu:…

Facturi diminuate pentru Bucureșteni dacă apa caldă și căldura nu se încadrează în paramentrii din contract, prevede un…

București: Accident rutier cu patru mașini, în zona Pod Europa. O femeie și-a pierdut viața