Confidenţialitate


Politehnica Bucureşti organizează sâmbătă simularea admiterii la facultăţile de Automatică şi Electronică


Politehnica Bucureşti organizează sâmbătă simularea admiterii la facultăţile de Automatică şi Electronică

Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează pe 7 martie simularea examenului de admitere pentru facultăţile de Automatică şi Calculatoare şi Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, un demers dedicat elevilor de liceu care îşi doresc să îşi testeze nivelul de pregătire în condiţii reale de examen.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, interesul pentru ediţia din acest an este deja ridicat: peste 1.200 de elevi din întreaga ţară s-au înscris până în prezent şi înscrierile rămân deschise până la data de 2 martie.

La ediţia din 2025 au participat 1.600 de elevi din toate judeţele, cel mai tânăr participant fiind în clasa a IX-a, un semn clar că interesul pentru domeniile tehnice de vârf începe tot mai devreme, arată sursa citată.

Simularea reproduce fidel structura examenului de admitere şi are o durată de trei ore.

Elevii susţin două probe scrise: matematică şi, la alegere, fizică sau informatică.

Fiecare probă conţine câte 10 întrebări tip grilă, în total 20 de itemi, concepuţi după modelul oficial al examenului.

Rezultatele sunt disponibile imediat după încheierea supravegherii şi ulterior sunt încărcate şi în platforma online în care candidaţii şi-au realizat înscrierea.

Prin organizarea acestei simulări, Politehnica Bucureşti le oferă elevilor oportunitatea de a experimenta presiunea şi rigorile unui examen real, de a înţelege mai bine nivelul de dificultate al subiectelor şi de a-şi calibra pregătirea înaintea probelor oficiale.

Calendarul admiterii pentru 2026 la Automatică şi Calculatoare şi Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei este următorul:

* 7 martie – Simulare Examen Admitere

* 28 martie – Examen Preadmitere

* 24 iulie – Examen Admitere

Admiterea la cele două facultăţi se realizează exclusiv prin concurs, pe bază de probă scrisă.

”Domeniile Automatică, IT, Electronică şi Telecomunicaţii se află constant în topul celor mai bine plătite sectoare din economie, oferind absolvenţilor oportunităţi solide de carieră atât în România, cât şi la nivel internaţional”, precizează sursa citată.


Ultimele stiri
Vel Pitar retrage loturi de pâine după depistarea unui corp străin într-un caz izolat

A opta zi de război în Iran | Israelul îşi intensifică atacurile asupra Teheranului

Criză în Orientul Mijlociu/Oana Ţoiu: Numărul de cetăţeni care s-au întors în România a depăşit 1.000 de persoane

Fostul șef al Vămii Constanța Sud, Lică Parfenie, arestat preventiv pentru luare de mită. Adjunctul său a fost…

Nicușor Dan a vorbit cu protestatarii la Cotroceni despre propunerile pentru șefia marilor parchete: Nu toți oamenii pe…

Mandinga la STAREA DE CONCERT – Ora în care nu ne-am oprit din dansat la Europa FM |…

România primește 150 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru instalații de stocare a energiei electrice…

Rusia ar fi oferit Iranului informații privind amplasarea bazelor militare americane în Orientul Mijlociu (Washington Post)

Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu după 17 ani. Guvernul de la Zagreb intenționează să recruteze anual 4.000 de…

Marina SUA va escorta navele comerciale prin Strâmtoarea Ormuz „de îndată ce va fi rezonabil”, precizează secretarul american…