Confidenţialitate


Poiana Brașov. Autoritățile au capturat și eutanasiat o ursoaică. Animalul fusese relocat anul trecut și era monitorizat de autorități | AUDIO


Poiana Brașov. Autoritățile au capturat și eutanasiat o ursoaică. Animalul fusese relocat anul trecut și era monitorizat de autorități | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Problema urșilor care ajung în zonele frecventate de turiști continuă să creeze dificultăți autorităților din Brașov. O nouă intervenție a avut loc în Poiana Brașov, unde o ursoaică, relocată anul trecut, a fost capturată și eutanasiată.

În cursul nopții, echipa de intervenție a capturat o ursoaică în zona Hotelului Piatra Mare din Poiana Brașov, unul dintre locurile în care au fost semnalata frecvent prezența urșilor în apropierea turiștilor.

Ursoaica era monitorizată de autorități

Animalul era cunoscut deja de specialiști si avea crotaliul de monitorizare. Aceeași ursoaică a fost capturată și anul trecut, tot în Poiana Brașov, apoi relocată într-o altă zonă. S-a întors însă în arealul din care fusese îndepărtată. În aceste condiții, s-a decis eutanasierea exemplarului, pentru că măsurile aplicate anterior nu au avut efect.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Decizia vine în contextul în care Brașovul rămâne unul dintre județele cu cele mai multe interacțiuni între oameni și urși, iar autoritățile locale au semnalat în repetate rânduri că relocarea nu oferă întotdeauna rezultate pe termen lung, multe exemplare revenind în zonele unde găsesc surse facile de hrană.


În ultimele luni, în Brașov și în stațiunea Poiana Brașov au fost extrași peste 10 urși, însă apelurile la 112 care semnalează prezența animalelor sălbatice în apropierea locuințelor persistă. Autoritățile fac apel la turiști și localnici să nu hrănească animalele sălbatice și să evite apropierea de acestea.


Ultimele stiri
Câștigătoarea Nobelului pentru Pace, Navi Pillay, a glumit pe seama dorinței președintelui SUA de a câștiga premiul: „Dacă…

Polonia: Poliția a reținut mai mulți tineri pentru amenințări legate de cele două atacuri cu cuţitul în şcoli.…

Prognoza meteo ANM pentru săptămâna viitoare. Temperaturile scad în toată țara | AUDIO

Cristina Trăilă a primit calitatea de inculpat în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos | AUDIO

Franța: Măsuri după protestele elevilor. Ministerul Educației va trimite 3.000 de profesori suplinitori în școlile afectate de lipsa…

Cum îți susții aportul de vitamine și minerale în sezonul rece? (P)

Germania se retrage din proiectul comun cu Franța pentru dezvoltarea unui nou tanc. Ce a dus la această…

Vâlcea: Vlad Bălțățeanu, bănuit de uciderea Valentinei și aruncarea trupului său într-o valiză pe râul Olt, audiat la…

Locuri de vizitat în Sibiu pe Incotro.olx.ro: ce poți face într-un weekend? (P)

Ținute casual de weekend pentru bărbați: 7 combinații comode și stilate de la Trendyol (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează