Confidenţialitate


PNL îl susţine pe Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat de preşedinte


PNL îl susţine pe Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat de preşedinte

La finalul Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal, preşedintele Ludovic Orban a anunţat că formaţiiunea îl va avea pe Klaus Iohannis candidat la prezidenţialele din 2019.

Liderul liberalilor a primit, prin vot, susţinerea pentru postul de premier. Contracandidat a fost Viorel Cataramă.

“PNL are candidat la funcţia de preşedinte al României, în persoana lui Klaus Iohannis, actual preşedinte al României. De asemenea, PNL, în conformitate cu prevederile statutare, a decis candidatul partidului la funcţia de prim-ministru. Le mulţumesc tuturor colegilor care şi-au exprimat încrederea în capacitatea mea de a gira această candidatură”, a declarat Ludovic Orban.

“Ni se cere de foarte mulţi analişti, comentatori şi foarte mulţi cetăţeni să venim cu un program de guvernare şi vom veni cu un program de guvernare, dar nu un program de guvernare scris pe picior, nu aşa un program de guvernare cum a fost programul pe care l-a prezentat actualul partid de guvernare, o colecţie de minciuni scoase din cărţile cu baronul Munchausen. Trebuie să venim cu răspunsuri serioase, profunde, care să se bazeze pe analize, pe studii de impact, pe analiza comparativă a politicilor publice în diverse domenii în toate ţările europene, care să aibă la bază cu adevărat rezolvarea marilor probleme care există în societatea românească, a tarelor profunde de sistem, a disfuncţionalităţilor majore, a minciunilor care se perpetuează în discursul public şi al oamenilor politici numai din dorinţa de a ascunde existenţa acestor probleme”, a adăugat liderul PNL.

Ludovic Orban le-a cerut liberalilor să înceteze “blaturile cu PSD”, întrucât nu mai vrea ca partidul să facă opoziţie doar la nivel naţional.

“Sunt un om blând, care iubeşte oamenii, care întotdeauna am preferat în acţiunea politică să conving, nu mi-a plăcut să fiu ascultat de frică (…), dar nu voi mai accepta ca 75-85% din partid care munceşte să bată pasul pe loc din cauză că 25% din partid nu munceşte”, a spus şeful PNL.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează