Confidenţialitate


PMB oferă vouchere bucureștenilor care vor să-și cumpere biciclete


PMB oferă vouchere bucureștenilor care vor să-și cumpere biciclete

Primăria Capitalei oferă 5 mii de vouchere în valoare de 500 de lei bucureștenilor care vor să-și cumpere biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice și dispozitive de tip Segway.

Voucherele se acordă pe modelul ”primul venit, primul servit” și pot fi folosite doar în unele magazine.   Lista acestora și regulamentul sunt de găsit pe site-ul Primăriei Capitalei.

 

PMB: Voucherele în vederea achiziționării de biciclete vor fi acordate bucureștenilor în ordinea înscrierii

Bicicliști în București

Pe site-ul primăriei a fost postat regulamentul achiziționării de vouchere, după ce pe data de 30 iunie Consiliul general al Municipiului București a adoptat o hotărâre privind proiectul “Bicicliști în București”, care are ca scop încurajarea mersului pe bicicletă și utilizarea mijloacelor de transport nepoluante.

Termenul limită pentru depunerea solicitărilor de participare la proiect este 10 august 2017. Proiectul se va derula până la 31 decembrie.

Participanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie cetățeni români, cu domiciliul sau reședința în Capitală; vârsta minimă de 18 ani; să nu fie salariați ai Primăriei nici ai instituțiilor subordonate. După verificarea documentelor depuse de participanți (formular de înscriere completat și fotocopie după actul de identitate), lista beneficiarilor va fi publicată pe pagina de internet www.pmb.ro.

Un participant nu va putea cumula mai multe vouchere. Totodată, beneficiarul unui voucher nu va putea participa la alte proiecte realizate de PMB care au același obiectiv. Voucherele vor fi expediate prin curier, iar în cazul în care nu pot fi înmânate de către curier vor fi returnate organizatorului. Voucherul va fi înmânat personal beneficiarului, la biroul de relații cu publicul al PMB, în baza unei notificări prealabile.

Voucherul va fi folosit exclusiv pentru achiziționarea de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice și dispozitive de tip Segway/Ninebot. În situația în care produsul achiziționat are o valoare mai mică de 500 de lei pot fi achiziționate, pe aceeași factură fiscală, mai multe produse din cele acceptate în proiect și/sau accesorii: căști de protecție, dispozitive de iluminat și semnalizare, sonerii, ciclocomputere.

Dacă valoarea produsului este mai mare decât cea a voucherului, diferența va fi suportată de participant. Voucherul poate fi utilizat exclusiv de beneficiar, în baza actului de identitate, o singură dată, în perioada de valabilitate. El va putea fi folosit doar în magazinele participante, prevăzute în lista disponibilă pe site-ul PMB.

Nu vor putea fi cumulate mai multe vouchere, aparținând mai multor persoane, pentru achiziționarea aceluiași produs.

Pentru a deveni magazin participant, o societate comercială trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să comercializeze produsele vizate, dar nu de tipul second-hand; să aibă magazine în Capitală; să semneze un protocol de colaborare cu PMB.

Magazinele participante vor depune lunar spre decontare voucherele colectate, iar plățile vor fi făcute în cel mult 30 de zile. Conform protocolului, magazinele participante se angajează să nu crească în mod artificial prețurile produselor comercializate.

Cetățenii se pot înscrie în proiect, la Centrul de Informare și Documentare pentru Relația cu Cetățenii, din Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 42. Program de lucru: 8.30-18.30, de luni până vineri. Agenții economici sunt invitați să se înscrie până pe 31 iulie, ora 16.00, prin e-mail la adresa: biciclisti@pmb.ro.


Ultimele stiri
Ce înseamnă calitatea pentru clienții unui atelier de bijuterii personalizate? (P)

Programarea la salon nu mai începe cu un telefon: cum schimbă platformele online rutina de beauty (P)

Dispute în Parlament pe modificarea legislativă care ar oferi salarii compensatorii pentru angajații de la stat concediați. PSD…

MAE de la București confirmă convocarea însărcinatului cu afaceri al României la sediul MAE de la Moscova

Zi decisivă pentru Legea integrității. Proiectul a fost adoptat de comisiile Senatului. Plenul va da votul final |…

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de Poliţie după scandalul izbucnit la Maternitatea din Brașov | VIDEO

Festivalul „Puppets Occupy Street” a început la Craiova. Artiști din 16 țări, spectacole și parade în aer liber…

Bucata de dronă găsită pe plaja din Olimp a fost detonată | AUDIO

Trotinetiștii din București, opriți de Poliția Locală. S-au dat 15 amenzi, după ce polițiștii au constatat că cei…

Trei tineri din Brașov, salvați cu elicopterul din Bucegi după ce au rămas blocați pe un traseu dificil…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează