Confidenţialitate


Ploiesti: O femeie a fost injunghiata mortal de fostul sot in fata casei parintilor (AUDIO)


Victima avea 31 de ani și era mama a doi copii. Surse apropiate anchetei susțin că femeia era terorizată de soțul său, un barbat extrem de gelos, motiv pentru care aceasta a decis să pună capăt relației.

‘

‘

S-a refugiat în apartamentul părinților, noaptea trecută, împreună cu cele două fetițe ale sale. Din păcate, tânăra a făcut greșala să accepte o ultimă invitație venită din partea bărbatului. S-au întâlnit în această dimineață în fața blocului unde a avut loc și oribila crimă.

‘

Femeia a fost găsită fără suflare de mai mulți vecini care au asistat la scenele de groază. Medicii de la Ambulanță, chemați în ajutor de martori, au constatat că tânăra avea mai multe răni de cuțit în zona gâtului și a spatelui, iar manevrele de resuscitare au fost inutile.

‘

Criminalul a fost prins la puțin timp după comiterea faptei, iar acum este audiat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

‘

Bărbatul este acuzat de omor deosebit de grav și riscă să ajungă în spatele gratiilor pentru următorii 20 de ani.

‘


Ultimele stiri
Reduceri Elis Pavaje de până la 40%: amenajează-ți curtea acum, bucură-te de ea în fiecare anotimp! (P)

Din ce alimente ne putem lua necesarul de apă. Dr. Mihaela Bilic explică rolul fructelor, legumelor și lactatelor…

Marș pentru recunoașterea parteneriatului civil, la București. Organizatorii cer Guvernului un cadru legal pentru cuplurile necăsătorite | AUDIO

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate…

Comasarea localităților mici ar urma să aibă loc în două etape. Va exista și un referendum, spune ministrul…

11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…

România conduce clasamentul scumpirilor la energie electrică în Europa. Prețurile au crescut cu 51,9% în prima jumătate din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează