Confidenţialitate


Ploi și ninsori la nivelul întregii țări, până duminică seara


Ploi și ninsori la nivelul întregii țări, până duminică seara

Intensificări ale vântului, precipitații și ninsori sunt prognozate între 2 februarie – 4 februarie la nivelul  întregii ţări.

Aria precipitaţiilor se va extinde treptat cuprinzând majoritatea regiunilor.

În jumătatea de vest a ţării se vor cumula în medie 15 – 20 l/mp.

În zona montană, la altitudini de sub 1.800 de metri, vor predomina ploile. În masivele vestice şi nordice, se vor înregistra prin cumulare cantităţi de apă de 25 – 30 l/mp.

Izolat, vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 100 km/h, şi va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 50 – 55 km/h, în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, dar şi pe arii mai restrânse în restul ţării.

Din 3 februarie, la munte treptat vor predomina ninsorile, care local vor deveni mai consistente.

Local, se va forma gheţuş sau polei, iar intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul ţării, cu precădere în sud şi în est, cu rafale în general de 50 – 55 km/h.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu