Confidenţialitate


Plicul care a explodat la sediul FMI din Paris fusese trimis din Grecia


Plicul care a explodat la sediul FMI din Paris fusese trimis din Grecia

O asistentă din cadrul reprezentanței Fondului Monetar Internațional la Paris a fost rănită la nivelul mâinilor și al feței în urma unei explozii de mică amploare care s-a produs după ce aceasta a deschis un plic primit la filiala din capitala franceză, relatează Le Figaro, citând surse din cadrul Poliței.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, o petardă ar fi la originea exploziei, au precizat sursele.

Asistenta, care a deschis plicul în jurul orei locale 11.30 (12.30, ora României), prezintă “câteva arsuri”, potrivit unei surse din cadrul Poliției.

Mai multe persoane au fost evacuate ca măsură de precauție, au mai precizat sursele. Ancheta a fost încredințată Poliției judiciare pariziene.

Un colet care conţinea un dispozitiv exploziv a fost primit miercuri, prin poştă, la sediul Ministerului german de Finanţe, fiind destinat ministrului german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, anunță surse citate de presa germană.

Acesta a fost expediat din Grecia, potrivit unei surse din cadrul Poliției elene și a fost observat de un angajat al biroului de sortare a corespondenţei de la Ministerul german de Finanţe în jurul orei 10.00 (11.00, ora României).

Poliția a anunțat că numele expeditorului trecut pe colet este cel al unui politician conservator de rang înalt, Adonis Georgiadis, vicepreședinte al partidului Noua Democrație.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”