Confidenţialitate


Plaje, soare, fructe de mare, vin. Într-un cuvânt: Algarve


Plaje, soare, fructe de mare, vin. Într-un cuvânt: Algarve

Plajele minunate, clima blândă, bucătăria. Sunt tot atâtea motive pentru a vizita Algarve, regiunea cea mai sudică din Portugalia. Ca număr de turiști, depășește chiar și frumoasa Lisabona sau romanticul Porto: peste 7 milioane de turiști străini vizitează anual Algarve, iar vara populația regiunii se triplează, ajungând la 1,5 milioane de oameni. Sunt atrași nu doar de climă ori de gastronomie, ci și de prețurile relativ mici și de faptul că Algarve e o destinație sigură.

 

Interesant este că până în anii 60, nimeni nu mergea în vacanță în Algarve. Localnicii își câștigau existența din comerțul cu pește, portocale, migdale și vin. Însă, începând din 1965, Algarve este o destinație populară pentru turiștii din toată lumea. De-a lungul anilor, au apărut numeroase locuri de cazare: avem de la resorturi de lux până la case tradiționale pentru oaspeți. Datorită prețurilor mai mici, acestea din urmă câștigă tot mai mult teren în rândul turiștilor. Și tot legat de prețuri, pentru turiștii români, o săptămână într-un hotel din Algarve, la care se adaugă biletul de avion și toate mesele incluse costă de la 700 de euro de persoană.

 

Capitala regiunii este Faro, dar turiștii aleg, de regulă, să se cazeze în localitățile Albufeira, Lagos ori Quarteira, în Tavira ori Vila Real de Santo António. La acestea se adaugă resorturile deschise doar în sezonul estival precum Vilamoura, Praia da Rocha, Armação de Pêra, Alvor și Sagres.

 

Foarte pitorească este stațiunea Quarteira. Pe vremuri era un sătuc de pescari, astăzi e un important centru turistic al regiunii. Dacă vreți să vă întoarceți din vacanță cu poze superbe, mergeți în vestul stațiunii, unde sunt ancorate bărcile de pescuit.

quarteira

În Quarteira – ca de altfel în toată regiunea – veți găsi în restaurante pește proaspăt sau fructe de mare pescuite în zori. Încercați cu încredere supa de scoici sau de calamar. Comandați și un vin de Algarve. Cele mai renumite crame sunt în localitățile Lagos, Portimão și Tavira.

 

În Algarve nu ducem dorul soarelui. Mulți europeni din nordul continentului au fost atrași de această regiune însorită a Portugaliei și și-au făcut aici case de vacanță. Comunitatea de englezi, germani, olandezi sau danezi este atât de numeroasă încât în Algarve sunt editate publicații și ziare în limba engleză.

 

Algarve a fost votată doi ani la rând Destinația numărul 1 a Europei pentru plajă. Unele dintre cele mai cunoscute și apreciate se întind din Marinha Beach până la Armação de Pêra.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează