Confidenţialitate


Piesa Genius – ”Vară”, relansată în variantă 2017 – VIDEO


Piesa Genius – ”Vară”, relansată în variantă 2017 – VIDEO

DiezZ și Cristina Vasiu au relansat hitul anilor ′90, ”Vara”, al fostei trupe Genius.

„Ideea de a produce E Vară, a apărut în timp ce ascultam melodiile copilăriei mele. Îmi aduceam aminte cum cântam şi mă distram pe piesa Genius şi m-am gândit ca şi cei din noua generaţie ar trebui să audă acest refren. Cristina Vasiu îmi este prietenă de mai bine de trei ani şi colaborarea cu ea a venit natural. Videoclipul a fost regizat de Ionuţ Trandafir, care mi-a atras atenţia cu videoclipurile create, motiv pentru care mi-am dorit să lucrez cu el. Mă bucur că ideea de a readuce muzica anilor 2000, s-a finalizat aşa cum mi-am dorit şi că publicul va avea ocazia să retrăiască acele vremuri”, povestește DiezZ cum s-a renăscut acestă reeditare.

Genius s-a lansat în 1996 în discotecile din Timișoara, Arad și Oradea, devenind rapid una dintre cele mai populare formații pop, până în 2001, când Genius s-a destrămat. Oana, solista trupei, face parte astăzi dintr-un alt proiect muzical, Alpha Team.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează