Confidenţialitate


OUG pentru liniștea “Ceaușeștilor din județe”. De ce a schimbat Guvernul legea electorală


OUG pentru liniștea “Ceaușeștilor din județe”. De ce a schimbat Guvernul legea electorală

Ordonanța de urgență prin care Guvernul Dăncilă revine la alegerea președinților de Consilii Județene prin vot direct, într-un singur tur de scrutin, avantajează actualii  șefi de județe ai PSD și PNL și relegitimează, în condițiile crizei actuale, „baronii” social-democrați în interiorul propriului partid. Dincolo de aceste consecțințe directe așteptate mai ales în PSD, schimbarea legii electorale prin ordonanță de urgență nu poate avea decât efecte nocive, este concluzia dezbaterii din „Piața Victoriei” de la Europa FM după anunțul Guvernului că OUG a fost deja adopatată cu susținerea a 32 de președinți de CJ.

Gazetarul Cristian Tudor Popescu compară ierarhia din Consiliul Județean cu cea din Parlament. Or, dacă șefii Camerelor parlamentare nu aleși prin vot direct, la fel ar trebui să se întâmple, în analiza sa, și în cazul președinților de CJ. „În acest caz, (revenirea la votul direct, n.red.) e o problemă. Președintele Camerei Deputaților sau președintele Senatului nu se aleg de către popor. E un lucru foarte firesc. Președintele sau primarul sunt aleși uninominal, dar pe o funcție care nu e peste un corp de politicieni, ales și el, în vreme ce Consiliul Județean, aidoma Parlamentului, este ales de cetățeni după care, în mod firesc, trebuie să își desemneze președintele. De ce? Pentru a nu avea situații de blocaj, situații imposibile în care e ales un anume ins prin vot direct președintele CJ și majoritatea din CJ e cu totul alta”, argumentează Cristian Tudor Popescu.

În opinia lui Moise Guran, Consiliul Județean funcționează doar parțial asemeni Parlamentului, în condițiile în care are, suplimentar, instituții subordonate și puteri executive. În consecință, votul direct s-ar justifica. Dar nu votul într-un singur tur de scrutin, avatajând doar prtidele mari, ci în două tururi, ca odinioară la primărie. „Șeful CJ administrează bani și asta îi și dă puterea. Avem această realitate în care tendința e să devină baroni, stăpâni peste un județ. Cred, totuși, că alegeri directe în două tururi – nu într-un singur tur, că asta avantajează doar PSD și PNL – ar da șansa nu doar partidelor mici, ci și independenților să devină mai relevanți la nivel județean”, crede Moise Guran.

Cristian Tudor Popescu explică riscul de a se ajunge la „dictaturi locale”

Votul într-un singur tur e, de altfel, a doua mare hibă a noii OUG asupra căreia avertizează și Cristian Tudor Popescu: „Pentru starea actuală a României, nu trebuie să existe vot într-un singur tur. Încă nu ne-am despărțit de obsesia partidului-stat dinainte de 1989. La politicienii români – nu numai la PSD-iști  – există această obsesie: ca să ai puterea trebuie să o ai pe toată sau aproape pe toată. Or, acest vot în două tururi poate să mai diminueze din șansele de a se ajunge la aceste dictaturi locale. Avem Ceaușești în funcție în diverse județe de ani și ani de zile”, explică gazetarul.

Guvernul nu a pus însă în dezbatere publică nici principiul revenirii la votul direct pentru șefii CJ, cu atât mai puțin numărul scrutinelor în care electoratul să decidă. Ordonanța de urgență a intrat direct în ședința de Guvern, singurii consultați fiind președinții de Consilii Județene. Cum se justifică urgența? Exclusiv politic.

„Noi schimbăm sistemul electoral o dată la patru-cinci ani. În funcție de cine e la guvernare, fiecare își face alegerile cum vrea. Nu se mai poate în felul acesta. Cred că e una dintre urgențe scrierea în Constituție a modului cum să ne alegem parlamentarii, auroritățile locale ș.a.m.d. (…) Ei au făcut asta acum sub presiune. Urgența a fost, în mod evident, să îi servească pe ăia. Dar aici Președinția, referindu-se strict la baronii PSD, a greșit.  Eu nu cred că președintele e în afara acestui joc. Este susținut de PNL, nu știu în ce măsură se va pune împotriva PNL”, spune Moise Guran, după criticile purtătorului de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi, la adresa ordonanței.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”