Gelu Duminică: „Noi trebuie să înțelegem că nu există două Românii. România e una, e diversă. Și are nevoie de lideri care să unească aceste falii, să creeze o identitate comună” | AUDIO

Cum arată România după alegerile prezidențiale? Un scrutin care a scos la iveală o societate profund divizată, în care discursul extremist și apelurile violente, din păcate, au câștigat teren. Invitatul Mădălinei Dobrovolschi în Piața Victoriei a fost sociologul Gelu Duminică.

Audio Player

„Asta am tot spus că, din păcate, dihonia este la ea acasă în societatea noastră. Știi vorba aceea populară cu „apa trece, pietrele rămân”? La noi, s-a transformat într-o valoare în sine. În ultimii 30 de ani, din păcate, am avut mai multe motive să ne divizăm decât să ne unim. Am fost învățați să ne raportăm unii la alții pe criterii majore de diferențiere, în loc să acționăm pe baza unor valori comune.

Partea bună, totuși, este că de data asta, parcă, avem un pic de… nu știu, optimism?

Până acum exista o dihotomie în care toată lumea pierdea. Uite, de exemplu, anul trecut, cam pe vremea asta, era concertul Coldplay. Nu mai conta că România avea un deficit de 9%, că era haos politic, că era război în Ucraina, că Rusia ducea un război hibrid. Nu, pe noi ne interesa că „Babașa” a urcat pe scenă și că s-au cântat manele. Adică dacă despre asta discutăm…

Fără miză reală, doar un pseudo-elitism promovat de unii care nu făceau decât să împartă țara în două. Și dacă ne uităm înapoi, din 1990 până azi, vedem o listă lungă de astfel de momente: de la „Nu ne vindem țara”, la „Afară cu ungurii”, „Românii sunt de vină pentru imaginea în UE”, „Corupția e la voi, nu la noi”, „PSD e răul suprem” – sau invers. Câte n-au fost?

Și dacă te gândești bine, e greu să găsești un lider care să fi spus clar: „România este a tuturor. Drepturile trebuie respectate pentru toți, inclusiv dreptul la opinie și liberă exprimare.” A fost ușor pentru cineva să se urce pe valul dezamăgirii și să-l transforme în capital politic.”

Cât la sută din votul radical este unul ideologic, în care oamenii chiar cred într-o anumită direcție, și cât la sută este un strigăt de disperare din partea unor categorii sociale ignorate?

„Statistic, în sondaje, am văzut constant cam 10-12% din populația României care îmbrățișează valori – să le zicem – „suveraniste”, cum au fost promovate în campanie. Dar, sincer, nici măcar suveraniste nu sunt cu adevărat. Restul voturilor au fost conjuncturale, un vot de lehamite. O dezamăgire profundă care putea fi catalizată de oricine. Glumind, și Tom și Jerry, dacă veneau cu mesaje anti-sistem, poate reușeau. Oamenii și-au pus speranțele acolo, pentru că lipsea un element de coerență și leadership. Pandemia a fost momentul care a accelerat totul.

Atunci am scris un articol – „Coronavirusul și echitatea” – pentru Universitatea din București. Spuneam că pericolul cel mai mare pentru România este extremismul. Și explicam: s-a întâmplat la fel după criza din anii ’30. Avem aceeași formulă: pauperizare, dezamăgire față de elite, dublu standard. Politicienii cereau reguli stricte oamenilor de rând, dar ei organizau congrese cu mii de participanți la Romexpo.

Omul de rând a văzut asta și a spus: „De ce eu trebuie să respect regulile, iar voi nu?” Și atunci, acel „bă, mă!” a fost ridicat la rang de valoare. Oamenii au reacționat, dar nu violent, nu anomic – ci democratic: prin vot. Au spus clar: „Nu cu voi.”

Un mesaj limpede. Iar după alegeri, politicienii au venit și au spus: „V-am înțeles, v-am auzit… dar tot noi vom conduce.”

 Repetăm aceleași greșeli. Și cum ai spus, social media a jucat un rol esențial – o armă cu dublu tăiș. Întrebarea e: mai avem o conversație națională reală sau vorbim unii peste alții, fiecare în bula lui? Nu-mi place ce scrii? Îți dau block. Ne înconjurăm de oameni care gândesc exact ca noi, iar apoi ne întrebăm: „Unde sunt votanții celuilalt candidat? Că în jurul meu toți au votat ca mine!”

Cei care cunosc diversitatea României – și lucrează cu ea – au înțeles ce se întâmplă. Eu, de exemplu, am fost întrebat de unele instituții guvernamentale pentru care ofer consultanță: „De unde ai știut?” Și am răspuns sincer: „Din teren.”

Lucrez în comunități diverse, în care realitatea este total diferită de cea din București sau din Cluj, Iași, Timișoara. Realitatea metropolelor e în contradicție cu realitatea din restul țării. Iar când vezi asta, știi că nemulțumirea va exploda la un moment dat. Nu pentru că oamenii sunt răi, ci pentru că sunt invizibili.

Noi trebuie să înțelegem că nu există „două Românii”. Nu e România maghiarilor și România românilor. Nu e România maneliștilor și România celor care ascultă Coldplay. România e una, e diversă. Și are nevoie de lideri care să unească aceste falii, să creeze o identitate comună. Asta cred că ar trebui să fie miza următoarei mari dezbateri: nu doar politică, ci de identitate.