Confidenţialitate


Piața Victoriei, blocată de transportatori. Câteva mii de șoferi în stradă, nemulțumiți de creșterea exagerată a tarifelor polițelor RCA


Piața Victoriei, blocată de transportatori.  Câteva mii de șoferi în stradă, nemulțumiți de creșterea exagerată a tarifelor polițelor RCA

Protest al transportatorilor în Piața Victoriei – câteva sute de taxiuri, microbuze și mașini sunt parcate în imediata apropiere a sediului Guvernului.

Șoferii au ieșit în stradă nemulțumiți de creșterea aberantă a tarifelor la polițele RCA din ultima perioadă.

Protestul este autorizat până la ora 15, iar în zonă au fost impuse restrciții de circulație.

Organizatorii protestului susțin că o delegație din partea lor a fost primită la negocieri la Palatul Victoria, de către vicepremierul Vasile Dâncu.

 

Bucureștiul a fost ocupat încă de la orele dimineții de autoturismele care participă la protestul din Piața Victoriei.

Bucureștenii care au plecat în această dimineață de acasă cu mașinile personale au putut observa că numeroase străzi laterale au fost blocate de poliție iar agenții de circulație sunt prezenți în toate intersecțiile.

Protestatarii adunați în fața sediului Guvernului cer, în primul rând, un preț mai mic pentru polițele RCA. Pe pancartele afișate de aceștia se pot citi mesaje precum “ASF, unde ești?”, “Service-uri în faliment”, sau “Prima RCA — Plata Mafia”.  Am stat de vorbă cu președintele Federației Operatorilor Români de Transport, Marian Crăc, unul dintre organizatorii protestului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Premierul Dacian Cioloș le promitea ieri transportatorilor că Guvernul va asigura medierea între protestatari și Autoritatea de Supraveghere Financiară.

ASF se gândeşte să introducă, pe termen scurt, o grilă de referinţă privind preţurile RCA.

Protestatarii au fost primiți primiți la negocieri de vicepremierul Vasile Dâncu.

 

Scumpirea exagerată a polițelor RCA

 

Costul insuportabil al primei RCA, așadar, este principala nemulțumire a transportatorilor.

Cât au ajuns să coste acum aceste polițe ?

Firmele din domeniu susțin că tarifele au crescut, în ultimele 6 luni, și cu 300% pentru pentru activitatea de transport persoane și transport marfă.

Exemple concrete ne oferă președintele Federației Operatorilor Români de Transport, Marian Crăc.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Tarifele cele mai mari le plătesc însă cei care conduc TIR-uri.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Polițele RCA au început să devină greu de suportat și pentru șoferii de taxi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Să mai spunem că protestul de joi din Piața Victoriei este al doilea organizat de transportatori, în această săptămână, în București.

 

 

 

 

 

.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează