Confidenţialitate


Piaţa Vaticanului a fost deschisă credincioşilor pentru a participa la funeraliile Papei Francisc


Piaţa Vaticanului a fost deschisă credincioşilor pentru a participa la funeraliile Papei Francisc

Piaţa Sfântul Petru de la Vatican a fost deja deschisă publicului sâmbătă dimineaţa pentru a permite participarea la funeraliile Papei Francisc, la care se aşteaptă să participe aproximativ 200.000 de persoane şi zeci de autorităţi, transmite EFE.

Intrarea principală din Via della Conciliazione s-a deschis puţin după ora locală 6.00 (4.00 GMT) şi credincioşii au început să intre puţin câte puţin, în mod controlat, ocupând primele locuri din zona rezervată publicului de către autorităţi.

Înmormântarea va începe la ora locală 10.00 cu transferul sicriului din interiorul bazilicii Vaticanului afară în locul cel mai înalt de la baza bisericii.

Funeraliile vor fi oficiate de cardinalul decan, Giovanni Battista Re, şi vor participa delegaţii din peste 130 de ţări şi organizaţii internaţionale, inclusiv aproximativ 50 de şefi de stat sau de guvern şi o duzină de suverani în exerciţiu.

În rândul întâi se vor afla delegaţia Argentinei, ţara natală a lui Francisc, condusă de preşedintele Javier Milei, precum şi prim-ministrul italian, Giorgia Meloni.

Autorităţile italiene se aşteaptă ca aproximativ 200.000 de persoane să sosească în Piaţa Sfântul Petru şi în jurul acesteia, deoarece funeraliile coincid şi cu Jubileul (Anul Sfânt catolic), şi au stabilit, prin urmare, un protocol de securitate strict, notează Agerpres.

După ceremonia din piaţă, sicriul va traversa Roma cu un cortegiu funerar pentru a fi transferat la Bazilica Santa Maria Maggiore, aşa cum el însuşi a dispus în testamentul său.

Francisc a murit luni 21 aprilie la vârsta de 88 de ani.


Ultimele stiri
Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…

Constanța: Zeci de percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter. 15 persoane, între care doi minori, sunt anchetate pentru furt,…

Președinta CCR: „Hotărârea Curții Constituționale a României din decembrie 2024 a atras atenția lumii întregi cu privire la…

Alexandru Nazare cere instituțiilor să reducă cheltuielile și să comaseze agenții: „Nu-mi doresc să fim din nou forțați…

România, pe locul al patrulea în UE la cele mai mici salarii medii anuale. Cât câștigă românii față…

Maramureș: Conflict între doi medici la Spitalul din Borșa: o doctoriță a obținut ordin de protecție împotriva coordonatorului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează