Confidenţialitate


Petiţii online pentru abrogarea OUG privind modificarea codurilor penale


Petiţii online pentru abrogarea OUG privind modificarea codurilor penale

Două petiţii online au fost iniţiate pentru abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea codurilor penale, până astăzi după-amiază acestea fiind semnate de peste 40.400 de persoane.

Petiţia “Cerem abrogarea OUG 13/2017 de modificare a Codului Penal” a fost iniţiată, ieri, pe site-ul www.petitii.com, iar până acum au fost strânse peste 26.400 de semnături.

“Miercuri, 1 februarie 2017, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis Prim-ministrului României, domnul Sorin Mihai Grindeanu, scrisoarea de mai jos, în care solicită abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Subsemnaţii, semnatari ai acestei petiţii, susţinem acest demers al preşedintelui României şi, la rândul nostru, solicităm Guvernului României abrogarea OUG nr. 13/2017”, spun iniţiatorii petiţiei, care ataşează şi textul scrisorii transmise premierului de către preşedinte.

O petiţie similară a fost iniţiată şi pe un alt site. “Cerem Guvernului să nu facă paşi înapoi în lupta împotriva corupţiei, atât de importantă în România, şi să revoce ordonanţa de urgenţă care tocmai a decriminalizat anumite acte de corupţie şi a scăzut pedepsele pentru abuzul de putere”, spun iniţiatorii acestei petiţii, care până acum a strâns peste 14.000 de semnături.

https://www.petitieonline.com/cerem_abrogarea_oug_132017_de_modificare_a_codului_penal


Ultimele stiri
Căpitanul echipei naționale, Nicolae Stanciu, despre meciul cu Turcia din barajul pentru CM 2026: Vom trata meciul ca…

Tot mai mulți arădeni aleg transportul public: „Sunt mai pline din cauza scumpirii motorinei și benzinei”. Cel mai…

DEȘTEPTAREA: Casă pe mare – Sute de oameni s-au înscris deja pentru croaziera de 15 ani

Măsurile pe care Guvernul vrea să le ia pentru a atenua creșterile de prețuri la pompă implică anumite…

Australia și Uniunea Europeană au semnat un acord de comerț liber, după opt ani de negocieri. Care sunt…

Pentagonul restricționează accesul presei. Jurnaliștii vor avea acces în interiorul clădirii doar însoțiți de personal autorizat

Activitatea de gardă, considerată timp de lucru și luată în calcul la stabilirea vechimii în muncă și în…

Columbia: Peste 60 de morți și zeci de răniți după ce un avion militar de tip Hercules s-a…

Apă gratuită în instituții publice, inclusiv în spitale, școli, metrou, aeroporturi și gări, prevede un proiect de lege…

Şedinţă extraordinară de Guvern. Pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor