Confidenţialitate


Peste jumătate dintre hotelieri vor să scadă prețurile pentru a atrage turiștii


Peste jumătate dintre hotelieri vor să scadă prețurile pentru a atrage turiștii

Mai mult de jumătate dintre hotelieri își propun să atragă turiștii cu prețuri mai mici, promoții sau oferte speciale, arată un studiu Travelminit.

Numărul turiștilor care caută proprietăți cu condiții flexibile de rezervare a crescut foarte mult.

În contextul ieșirii din starea de urgență și relaxării măsurilor de restricție, hotelierii din România au pregătit pentru redeschiderea turismului intern oferte speciale și prețuri mai mici.

Confom unui studiu realizat în luna mai de către platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro, peste 54% dintre hotelieri s-au pregătit pentru întâmpinarea turiștilor cu pachete speciale de cazare.

Cei mai mulți hotelieri (54%) s-au pregătit cu pachete speciale de cazare, reduceri de tip „last minute” sau „early booking” și prețuri mai mici.

Aproape jumătate dintre partenerii hotelieri (43%) oferă condiții de anulare flexibile și restituire 100% la o eventuală anulare.

Începând cu luna februarie, platforma a înregistrat treptat peste 3000 de proprietăți care pot fi rezervate fără risc financiar. S-a observat o creștere foarte mare a turiștilor care caută proprietăți cu condiții flexibile de rezervare, care permit schimbarea datei călătoriei sau chiar anularea rezervării până la o anumită dată fără a pierde sumele achitate.

Siguranța, sănătatea turiștilor și a personalului din industria turismului și ospitalității au devenit o prioritate, astfel că hotelierii români au adoptat o serie de reguli stricte de igienizare în contextul crizei COVID-19.

Unele hoteluri au montat dispensere automate de gel dezinfectant și vor suplimenta personalul desemnat pentru curățenie. Astfel, se pune accentul pe dezinfectarea camerelor, a spațiilor publice din incinta unităților de cazare, cum ar fi recepția, sălile de fitness ori restaurantele, dar și a spațiilor intens folosite: balustrade, întrerupătoare, clanțe, butoanele lifturilor etc.

Pentru a respecta distanța socială recomandată, hotelierii au realizat marcaje pentru locurile în care turiștii ar trebui să stea atunci când așteaptă, la 1.5-2 metri de cealaltă persoană din fața lor și vor amplasa panouri de protecție din plexiglas la recepție sau la intrarea în restaurant/bar.

După două luni de stagnare, 25% dintre proprietarii unităților de cazare se așteaptă ca lucrurile să se normalizeze imediat după relaxarea restricțiilor impuse pentru oaspeți și pentru agenții economici (hoteluri, pensiuni, restaurante, stațiuni etc.).

Dintre respondeți, cei mai mulți (39%) se așteaptă să vadă creșteri în lunile de vară, începând din iulie.

S-a observat o previziune mai pesimistă din partea hotelurilor, care estimează că doar la sfârșitul anului sau în anul viitor vor avea solicitări de cazare crescute.

Pe fondul intrării în starea de urgență, peste 70% dintre respondenți și-au închis unitățile de cazare sau au funcționat fără activitate și așteaptă ridicarea restricțiilor.

Mulți au profitat în mod util de perioada de izolare pentru a-și organiza afacerea (67%), astfel că 54% dintre aceștia și-au planificat strategii generale sau de marketing pentru viitor, 29% au renovat unitatea de cazare, iar 8% au închis restaurantul sau zona de wellness și au oferit doar cazare.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 500 de unități de cazare din toată România, care au participat online la completarea unui chestionar în perioada 29 aprilie – 6 mai.


Ultimele stiri
Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare