Confidenţialitate


Peste 500 de permise de conducere au fost reținute în Ajunul Crăciunului și de Crăciun


Peste 500 de permise de conducere au fost reținute în Ajunul Crăciunului și de Crăciun

Polițiștii au reținut în ultimele două zile, au fost reținute 522 de permise de conducere și 142 de certificate de înmatriculare și au fost depistate 25 de persoane date în urmărire, dintre care 24 la nivel național și una la nivel internațional, anunță purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef Monica Dajbog.

„În Ajun și în ziua de Crăciun, polițiștii au intervenit la peste 6.200 de evenimente, pe parcursul celor două zile nefiind înregistrate însă situații de o gravitate majoră în planul ordinii publice. În urma activităților de investigații, polițiștii au prins în flagrant 237 de autori de infracțiuni și 11 autori ai unor fapte penale în dosarele cu autor necunoscut. Totodată, au fost depistate 25 de persoane date în urmărire, dintre care 24 la nivel național și una la nivel internațional”, spune comisar-șef Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI precizează că au fost aplicate aproape 13.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 4 milioane de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 200 de mii de lei.

„În ultimele două zile, au fost reținute 522 de permise de conducere și 142 de certificate de înmatriculare. Aș vrea să precizez că numărul de accidente rutiere grave înregistrate în perioada minivacanței este în scădere față de anii anteriori. Astfel, numărul de accidente grave a scăzut față de 2018 cu 44%, iar față de 2019 cu 53%. În ceea ce privește infracțiunile comise cu violență, și ne referim aici la omor, tentativă de omor sau tâlhărie, se continuă trendul descendent al ultimilor ani. Față de anul 2018, se înregistrează o scădere cu 38%, iar față de 2019 cu 33%”, adaugă Dajbog.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției

Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…