Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența justiției și protejarea democrației, printre subiectele dezbătute | GALERIE FOTO
Sursa foto: Rule of Law
Peste 350 de persoane și 74 de speakeri din România și din alte țări europene au participat la cea de-a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizată la București, în perioada 20-21 octombrie. În cadrul evenimentului, reprezentanți ai instituțiilor europene și naționale, ai sistemului judiciar și ai mediului academic au discutat despre independența justiției, combaterea corupției și protejarea democrației.
Evenimentul a fost organizat de Konrad-Adenauer-Stiftung – Programul pentru Statul de Drept în Europa de Sud-Est, împreună cu partenerii săi. La această ediție s-a alăturat și Comisia de la Veneția, organism al Consiliului Europei care oferă expertiză în probleme constituționale. la aceasta editie s-a alaturat si
Președinta Comisiei de la Veneția a prezentat criteriile privind statul de drept
Printre invitații forumului s-au numărat președinta României, Nicușor Dan, și Norbert Lammert, președinte de onoare al fundației germane Konrad-Adenauer-Stiftung și fost președinte al Parlamentului Federal al Germaniei.
Delegația Comisiei de la Veneția a fost condusă de președinta acesteia, profesoara Marta Cartabia, care a prezentat o versiune actualizată a criteriilor folosite pentru evaluarea respectării statului de drept. Discuția a fost urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, moderată de jurnalistul Cătălin Striblea.
La eveniment au participat și reprezentanți ai Curții Europene a Drepturilor Omului și ai Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și judecători ai curților constituționale din Republica Moldova, Portugalia și Serbia. portugalia si sserbia
Independența justiției, combaterea corupției și inteligența artificială, printre temele dezbătute
În cadrul celor nouă paneluri tematice, participanții au discutat despre independența justiției, controlul de constituționalitate, combaterea corupției și modul în care poate fi evaluată respectarea statului de drept.
Alte teme au vizat folosirea inteligenței artificiale, integritatea alegerilor, calitatea legilor, provocările cu care se confruntă organizațiile societății civile și libertatea de exprimare în mediul online.
Dezbaterile au fost coordonate de profesori și cercetători din România și din străinătate, printre care cadre didactice ale Facultății de Drept a Universității din București, Alexandra Iancu, decana Facultății de Științe Politice, și profesorul Vlad Perju, de la Boston College Law School din Statele Unite.
Decanii facultăților de drept au semnat o declarație comună
Programul a inclus și expoziția „România și Comisia de la Veneția: 1991-prezent. Un parcurs constituțional pentru democrație prin drept”, dedicată evoluției relației dintre România și Comisia de la Veneția.
Totodată, în cadrul unei mese rotunde academice, organizate cu participare restrânsă, a fost adoptată o declarație comună privind rolul învățământului juridic superior în promovarea statului de drept și a democrației constituționale.
Documentul a fost semnat de Răzvan Dincă, decanul Facultății de Drept a Universității din București, și de alți opt decani ai unor facultăți de drept din România și Republica Moldova.
Organizatorii au anunțat că vor continua să dezvolte Forumul privind Statul de Drept, cu scopul de a menține dialogul dintre instituții, specialiști și reprezentanții societății civile pe teme legate de justiție și democrație.
Citește și:






