Confidenţialitate


Peste 18.000 de documente ale arhivei Comisiunii Monumentelor Istorice sunt disponibile online


Peste 18.000 de documente ale arhivei Comisiunii Monumentelor Istorice sunt disponibile online

Arhiva digitală a Comisiunii Monumentelor Istorice –  arhivacomisiuniimonumentelor.ro –  stă la dispoziția tuturor cercetătorilor și persoanelor interesate de istoria protecției patrimoniului construit. Arhiva primei instituții dedicate conservării și restaurării monumentelor publice de pe teritoriul României face obiectul unul proiect multianual derulat de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti și cofinanţat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Documentele pot fi descărcate sub forma unui fișier PDF, compus din conținutul integral al unui dosar, dar pot fi vizualizate și sub forma unor albume ușor de răsfoit, cu posibilitatea deschiderii fiecărei pagini din dosar.

În luna decembrie vor putea fi consultate peste 18.000 de documente ce sunt prezente în 704 dosare, a doua parte din arhiva deja scanată – reprezentând 23.000 de documente – urmând să fie accesibile din luna ianuarie a anului 2021.

Proiectul de scanare și digitalizare derulat în perioada 2019-2020 a avut ca obiectiv conservarea, protejarea, valorificarea uneia dintre cele mai importante arhive istorice din România și, în același timp, accesibilizarea informațiilor pentru categoriile de public interesate în mod special de informația istorică despre patrimoniul imobil – specialiști, studenți, cercetători ai unor domenii conexe, publicul larg pasionat.

Cu o vechime mai mare de 100 de ani, arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice conține un număr impresionant, de peste 120.000 de documente adunate de-a lungul celor 55 de ani de activitate (1892-1948) – un patrimoniu mobil fragil și puțin accesibil datorită suportului pe care se află.

Institutul Național al Patrimoniului este principala instituție din România care gestionează activitățile de protejare a monumentelor istorice asumate de statul român, inclusiv prin păstrarea arhivelor instituțiilor ce au funcționat în acest  domeniu.

În ultimii 30 de ani, marcați de numeroase reorganizări și de subfinanțarea domeniului, a devenit evidentă stringența accesibilizării și salvgardării, prin digitizare, a acestui depozit de informații istorice, constând din studii istorice, devize, relevee, planuri, corespondență administrativă și tehnică, decizii, ce acoperă problemele de restaurare, conservare şi valorificare a monumentelor istorice.


Ultimele stiri
Cristina Trăilă a primit calitatea de inculpat în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos | AUDIO

Franța: Măsuri după protestele elevilor. Ministerul Educației va trimite 3.000 de profesori suplinitori în școlile afectate de lipsa…

Cum îți susții aportul de vitamine și minerale în sezonul rece? (P)

Germania se retrage din proiectul comun cu Franța pentru dezvoltarea unui nou tanc. Ce a dus la această…

Vâlcea: Vlad Bălțățeanu, bănuit de uciderea Valentinei și aruncarea trupului său într-o valiză pe râul Olt, audiat la…

Locuri de vizitat în Sibiu pe Incotro.olx.ro: ce poți face într-un weekend? (P)

Ținute casual de weekend pentru bărbați: 7 combinații comode și stilate de la Trendyol (P)

Guvernul a lansat platforma StopRasism, unde pot fi raportate incidentele antisemite, antirome și xenofobe | AUDIO

Noi probleme cu platforma TollRo. CNAIR suspendă sancțiunile până la remedierea defecțiunilor | AUDIO

Nobel 2026. Câștigătoarea Premiului pentru Pace este Navanethem Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează