Confidenţialitate


Peste 11.000 de morți în urma cutremurelor din Turcia și Siria


Peste 11.000 de morți în urma cutremurelor din Turcia și Siria

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a anunțat că bilanțul cutremurului de luni a ajuns la 8.754 de morți. Siria are 2.470 de morți, astfel că bilanțul total oficial al victimelor se ridică la 11.224 de morți.

Siria solicită ajutor prin intermediul mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene la două zile după cutremur, a declarat miercuri Janez Lenarcic, șeful Comisiei Europene pentru gestionarea crizelor.

Aproximativ 300.000 de persoane au fost stămutate în urma cutremurului care a lovit Turcia și Siria

Peste 298.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele din cauza cutremurului de luni, a anunțat presa siriană.

Cifrele par să reflecte doar zonele Siriei care se află sub conducerea guvernului, nu și zonele deținute de alte facțiuni din nord-vestul țării, scrie The Guardian.

Ministrul Administrației Locale și al Mediului, Hussein Makhlouf, a declarat că statul a deschis 180 de adăposturi pentru persoanele care au fost nevoite să-și părăsească locuințele afectate de cutremurul de luni, mai scrie publicația The Guardian care citează Reuters.

Sursa colaj foto: Shutterstock

Citește și: România a decis să suplimenteze sprijinul pentru Turcia. Vor fi scoase de la rezervele de stat anumite bunuri de necesitate


Ultimele stiri
Autoritățile poloneze avertizează asupra unui posibil atentat asupra premierului Donald Tusk. Agenția de Securitate Internă a intrat în…

Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează