Confidenţialitate


Personalitatea Zilei – Profesorul Stefan Hell, câștigător premiul Nobel / 7 septembrie


Stefan-HellNu ni se întâmplă prea des să vorbim despre un român sau despre cetățeni de origine română care primesc premiul Nobel. Au fost 4 de când se acordă acest premiu, din anul 1901. Ultimul – anul trecut. E vorba de cercetătorul și profesorul de origine română Stefan Hell și – pentru că la sfârșitul săptămânii trecute a fost decorat de președintele Klauss Iohanis și de Casa Regală a României, profităm de ocazie și vorbim despre el la Personalitate Zilei, pe Drum cu Prioritate.

Stefan Hell a primit premiul Nobel pentru chimie, anul trecut, alături de alți doi colegi de-ai săi, pentru o descoperire care are o importanță crucială în medicină. Mai exact, permite observarea la microscop a unor detalii ale celulelor la scară extrem de mică. Stefan Hell s-a născut, lângă Arad, unde a făcut școala, apoi – în primul an de liceu a învățat la Timișoara, unde a fost coleg cu scriitoarea Herta Muller – și ea laureată a premiului Nobel. Despre anii de școală din România, profesorul Stefan Hell a spus.

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Omul de știință – acum în vârstă de 53 de ani – a mai povestit că, în 1978, când a plecat din România și avea doar 15 ani, tocmai câştigase un concurs de fizică pentru elevi la liceul său din Timişoara. Când a ajuns în Germania, și-a dat seama că educaţia lui la ştiinţele naturii şi matematică era mai bună decât a elevilor germani de aceiași vârstă. Deci … în România se învăța carte pe vremea lui Ceaușescu. S-o învăța și acum, că avem destui olimpici. Însă, până la un alt laureat la acest prestigios premiu, mai e cale lungă. Dar … suntem optimiști!


Ultimele stiri
Sibiu: Urs văzut în Șelimbăr. Un echipaj de jandarmi, trimis la fața locului. A fost emis mesaj RO-Alert

Fermierii cer într-o scrisoare deschisă modificarea Strategiei Biodiversității înainte de votul din Senat | AUDIO

Încă cinci hotărâri de Guvern, suspendate de Curtea de Apel. Executivul anunță că va face recurs

Premierul interimar atrage atenția asupra dezinformările legate de nivelul scăzut al Dunării: „Astfel de scenarii n-au nici o…

Legea integrității, la vot în plen. Parlamentul trebuie să decidă până la 31 august pentru a nu pierde…

Prefectul din Covasna și o consilieră, trimiși în judecată de DNA într-un dosar privind un contract de peste…

Constanța: Autoritățile locale iau măsuri pentru reducerea consumului de energie. Intensitatea iluminatului public va fi redusă la 50%,…

Amenzi de peste 52 de milioane de lei pe piața zahărului. Lucsor Impex, una dintre companiile vizate, va…

Bistrița-Năsăud: Primăria Telciu cere „sprijin de urgență” autorităților centrale după trei atacuri ale urșilor asupra animalelor domestice, în…

Ilie Bolojan, explicații privind scumpirile carburanților. Ședință, marți, la Guvern, a comitelului de lucru cu reprezentanții din industrie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează