Confidenţialitate


Persoanele care vin din străinătate și sunt imunizate nu trebuie s mai stea în carantină | AUDIO


Persoanele care vin din străinătate și sunt imunizate nu trebuie s mai stea în carantină | AUDIO

Persoanele care vin din străinătate și sunt imunizate împotriva Covid-19 nu vor mai fi nevoite să intre în carantină atunci când ajung în România.

Trebuie să fi trecut, totuși, 10 zile de la administrarea rapelului, adică cea de-a doua doză de vaccin, a stabilit, ieri, Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Sunt și alte reguli noi. Persoanele care sunt contact direct cu un pacient pozitiv cu virusul SARS COV-2 pot să iasă din carantină în ziua a 10-a, dacă efectuează un test în a 8-a zi și rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptome specifice.

Totodată, persoanele care vin în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu mai intră în carantină dacă au fost depistate pozitiv la testul Covid-19 și se află în intervalul de 14-90 de zile din acel moment.

De asemenea, nu trebuie să mai prezinte rezultatul testului Covid-19 la intrarea în România, însă dacă sunt persoane care vin din Regatul Unit și vor să participe în România la evenimente familiale, precum și călătoriile din motive medicale, cererea de suspendare temporară a carantinei va fi discutată de la caz la caz.

În prezent, 48 de state și regiuni sunt în ”zona galbenă” din cauza numărului mare de persoane infectate cu noul coronavirus.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Liliana Nicolae

Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează