Confidenţialitate


Pericolul inundațiilor nu a trecut


Pericolul inundațiilor nu a trecut

Hidrologii au avertizat că, până după-amiază, se menţine riscul de inundaţii în cea mai mare parte a ţării. 17 prefecturi din est, centru şi vest au primit atenţionări cod portocaliu.

Cel mai mare pericol pare a fi în judeţele Vaslui, Bacău, Neamţ şi Iaşi.

În Timiş şi Caraş-Severin, specialiştii monitorizează atent cotele apelor, pompierii fiind pregătiţi să construiască diguri din saci de nisip.

Aseară, două localităţi sibiene erau izolate. La Velţ şi Boian, apa atingea şi jumătate de metru.

Bârzava s-a revărsat în 9 localităţi timișene. Afectat de inundații a fost și municipiul Timişoara.

Puhoaiele au năvălit în aproape 100 de case din localitatea mureşeană Târnăveni. Câteva maşini au fost luate de viitură, inclusiv un vehicul al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. La Râmnicu Vâlcea, o ploaie torenţială a inundat bulevarde, pasaje şi magazine.

Ministerul de Interne a suplimentat efectivele de personal şi utilaje care acţionează în regiunile afectate de ploi.

Doi ciobani au fost ucişi de fulgere ieri. Unul a murit în judeţul Dâmboviţa, celălalt în judeţul Brăila. Descărcările electrice sunt o ameninţare pentru cei aflaţi pe câmp deschis când este furtună.

Pompierii au recuperat trupurile a doi tineri care s-au înecat duminică în râul Suceava, pe raza localităţii Liteni. Autorităţile reiau apelul ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate, întrucât curenţii apelor sunt înşelători.


Ultimele stiri
A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…