Confidenţialitate


Pericol la Costinești, unde o porțiune din faleza de pe malul mării stă să se prăbușească


Pericol la Costinești, unde o porțiune din faleza de pe malul mării stă să se prăbușească

Zona cu probleme din Costinești este ingrădită dar turiștii nu țin cont și trec pe sub stalpii de fier proptiți în mal. Până când Apele Române va derula o amplă lucrare de protectie a zonei costiere în zona Costinești, localnicii se roagă să nu se producă vreun accident.

Tronsonul de faleză din Costinești s-a prăbușit în mare în urmă cu mai mulți ani.

Autorităţile au amplasat stâlpi de fier ca să protejeze malul, dar cu timpul aceştia au început să se prăbuşească pe nisip.

„Degradarea continuă și nu se intervine de loc pe tronsonul acesta de faleză. Fiecare autoritate o deleagă. Ba către primărie, ba primăria către Apele Române”, spune consilierul local Mugurel Călin, care a alertat Ministerul Mediului și Apele Române.

Localnicii sunt pesimiști, s-au obișnuit cu promisiunile.

„Toate se fac încet, pas cu pas. Urmăresc, am înțeles, să le vină niște fonduri europene și aici, toată porțiunea asta va fi o plajă. Ceva de genul cum e Mamaia, Eforie Nord”.

Așa este, Apele Române începe un proiect de consolidare și lărgire a plajelor din Costinești.

O primă licitatie pentru desemnarea constructorului a eșuat, spune primarul din Costinești. Dorin Jeanu:

„Ni s-a promis că odată cu înnisiparea, vor consolida. Pentru că ați văzut, și înspre epavă sunt anumite porțiuni unde au fost trase de apă pietrele. Și acolo o să apară probleme, din păcate. Să sperăm că înnisiparea se va face.”

Apele Române dau asigurări că până la sfârșitul anului 2022 contractul  pentru protecția costieră în zona Costinești va fi semnat.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează