Perfecțiunea: ideal sau capcană?

De ce vrem să facem totul perfect?

De mici auzim că trebuie să dăm tot ce avem mai bun, să avem rezultate bune și să nu facem greșeli, iar, în teorie, dorința de a face lucrurile cât mai bine poate fi o motivație foarte bună: ne poate ajuta să muncim mai mult, să fim atenți la detalii și să ne îmbunătățim. Dar când „vreau să fac o treabă bună” se transformă în „trebuie să fie perfect”, apare o problemă. Perfecțiunea este un standard care nu poate fi niciodată atins, iar momentul în care orice imperfecțiune este o tragedie devine unul în care nu ne este ușor să mai progresăm.

Perfecționismul nu înseamnă pur și simplu să fii ambițios

În realitate, perfecționismul este mai complex decât simpla dorință de succes. Cercetătorii Paul Hewitt și Gordon Flett au făcut diferența între mai multe forme de perfecționism, inclusiv tendința de a avea standarde foarte ridicate atât pentru noi, cât și pentru alții, și că trebuie să împlinim orice ideal pe care ni-l facem noi sau cei din jur. Problema apare mai ales atunci când valoarea noastră personală începe să depindă de cât de bine ne atingem aceste standarde. Atunci o notă de 9 își are importanța umbrită de simplul fapt că „se poate mai bine”.

Când perfecțiunea ne împiedică să începem

Paradoxal, dorința de perfecțiune ne poate face uneori mai puțin productivi. Dacă avem impresia că un proiect trebuie să iasă perfect din prima, putem amâna momentul în care ne apucăm de el pentru că ne este teamă că nu vom fi perfecți, că vom greși sau că o să avem nevoie de ajutor. Putem petrece atât de mult timp modificând detalii mici încât pierdem din vedere imaginea de ansamblu, și rămânem absorbiți de amănunte care sunt chiar neobservabile pentru cei din jur. Este motivul pentru care perfecționismul poate fi legat de procrastinare: nu pentru că nu ne pasă de rezultat, ci tocmai pentru că ne pasă atât de mult încât ne este frică să nu îl facem greșit.

Social media complică și mai mult lucrurile

În trecut, ne comparam în principal cu oamenii pe care îi cunoșteam. Astăzi putem vedea zilnic sute de persoane care par să aibă corpul perfect, vacanța perfectă, cariera perfectă sau rutina perfectă. Problema este că vedem rezultatul, nu și procesul. Mai mult, rezultatul prezentat este văzut numai din unghiurile în care ar arăta perfect, și nu sunt arătate și perspectivele din care s-ar vedea unele imperfecțiuni sau părți realiste ale sale. Astfel, putem ajunge să ne facem standarde ireale pentru că nu suntem familiarizați nici cu drumul parcurs către un rezultat bun, însă nici cu unghiurile sau aspectele din care acel rezultat nu este perfect, ci uman.

Nu este greșit să fim ambițioși, să fim orientați către progres și rezultate favorabile. Există o diferență între a urmări excelența și a urmări perfecțiunea, iar urmărirea excelenței ne lasă loc pentru greșeli si imperfecțiuni într-o călătorie continuă. Într-un final, perfecțiunea nu este ceva la care merită să aspirăm, deoarece drumul către îmbunătățire și progresul personal este mult mai frumos și satisfăcător decât un rezultat artificial.

Autor: Ștefania Marta Irimia