Confidenţialitate


Percheziții la cabinetul unui medic chirurg. Procurorii ar fi găsit în biroul acestuia bani și bijuterii în valoarea de 300.000 de euro


Percheziții la cabinetul unui medic chirurg. Procurorii ar fi găsit în biroul acestuia bani și bijuterii în valoarea de 300.000 de euro

Un medic chirurg de la Spitalul Militar din București este urmărit penal pentru luare de mită, în formă continuată. El se află sub control judiciar timp de 60 de zile. Surse din spital au declarat pentru Libertatea, că, la perchezitii, procurorii au găsit în biroul doctorului bani și bijuterii în valoarea de 300.000 de euro.

În vârstă de 60 de ani, doctorul Florin Săvulescu lucrează de peste 30 de ani la Spitalul Militar din București, iar din septembrie 2009 conduce secția Chirurgie II după ce a câștigat postul prin concurs.

Doctorul a absolvit Facultatea de Medicină ca șef de promoție, cu media 9,97.

Medicul chirurg Alexandru Florin Săvulescu e acuzat că cerea câte 3.000 de euro pentru a face intervenții pentru micșorarea stomacului.

Procurorii militari din cadrul DNA susțin că în acest an doctorul ar fi primit de la mai multe persoane bani și bijuterii, pentru diverse intervenții chirurgicale și examene de specialitate.

Citește și: Dr. Sandra Alexiu: Tot mai mulți copii ajung la spital cu pneumonii, pe fondul reducerii expunerii la virusuri în pandemie | AUDIO


Ultimele stiri
Preotul și stareța de la Mănăstirea Sfintei Cruci, care l-au numit pe Georgescu „președinte ales”, sancționați de Episcopia…

Poliția din Elveția anchetează o rețea de fraude telefonice care ar avea legături cu call centere din Ucraina

Turcia și Pakistanul vor trimite trupe în Arabia Saudită, în baza unui nou acord de apărare reciprocă

Călin Georgescu, adus la DIICOT pentru a participa la percheziția informatică. Cristela Georgescu, audiată în același dosar

Violențe la protestele elevilor din Belgia. Manifestanții au distrus stații de autobuz și au declanșat incendii pe stradă…

Dolj: O nouă amendă pentru ferma Black Angus asociată afaceristului Gigi Nețoiu. Funcționează fără autorizație într-o zonă inundabilă…

Continuă seria înfrângerilor pentru selecționata României în Liga Națiunilor. Reacția lui Gheorghe Hagi după meci | AUDIO

Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează