Confidenţialitate


Percheziții în Bucureşti, Ilfov şi Prahova


Percheziții în Bucureşti, Ilfov şi Prahova

37 de persoane suspectate de cămătărie şi deturnare de licitaţii publice au fost duse astăzi la audieri.

Potrivit DIICOT, din 2014, liderul grupării ce dădea bani cu camătă ar fi o „persoană foarte potentă financiar, administrator al mai multor societăţi comerciale”.

În acest caz sunt implicați avocați și executori judecătorești care întocmeau actele ce păreau a fi legale.

Sumele de bani oferite cu dobândă erau înscrise în contracte de împrumut cu sau fără garanţie imobiliară, ce puteau fi puse în executare silită.

Pentru a ascunde infracţiunea de camătă, membrii grupării au încheiat acte notariale de împrumut în care erau trecute sume mult mai mari decât cele imprumutate efectiv, astfel nu era nici o bănuială de cămătărie.

Gruparea a decis apoi să-i execute silit pe cei care s-au împrumutat, imediat după expirarea termenului foarte scurt de restituire a sumelor împrumutate și au apelat la executorul judecătoresc.

În scurt timp, el a avut rol de coordonator al operațiunii, după ce a atras numeroşi alţi membri în grupul infracţional, printre care un alt executor judecătoresc, angajaţii unui birou notarial, dar şi un avocat.

Potrivit DIICOT, în perioada 2014 – 2016, membrii grupului infracţional au acordat împrumuturi băneşti mai multor persoane și au perceptat în mod nelegal dobânzi săptămânale sau lunare şi primind drept garanţie autoturisme de lux sau imobile.

Prin aceste executări silite a contractelor de împrumut, membrii grupării de camătă câștigau sume importante de bani.

Ei obţineau profituri de peste 300%, deturnau licitaţii publice şi adjudecau imobile ale debitorilor, la preţuri de cel mult 30% din valoarea de piaţă”, se mai arată în rechizitoriu.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu