Confidenţialitate


Pedepse înăsprite pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor


Pedepse înăsprite pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor

Camera Deputaților a aprobat, marți, un proiect de lege care vizează înăsprirea pedepselor pentru agresiunile sexuale împotriva minorilor, iniţiat de deputatul independent Oana Bîzgan și semnat de parlamentari din tot spectrul politic.

Legea a primit undă verde cu 289 de voturi ”pentru” și o abținere.

”În România orice persoană care tratează un minor sau o altă persoană vulnerabilă într-un mod nepotrivit trebuie să plătească și să primească o pedeapsă proporțională cu trauma suferită de victima sa. Avem datoria să punem pe primul loc victima și nu infractorul”, a spus deputatul independent Oana Bîzgan, inițiatorul proiectului.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.286/2009, în scopul asigurării unei mai bune protecţii a minorilor faţă de abuzurile sexuale. Totodată, se preconizează modificarea art.223 alin.(2) din Legea nr.135/2010, în sensul prevederii în mod expres a posibilităţii dispunerii luării măsurii arestării preventive în cazul în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de act sexual cu un minor, de racolare a minorilor în scopuri sexuale sau ultraj contra bunelor moravuri, în plus faţă de infracţiunile enumerate în prezent în cuprinsul normei supuse intervenţiei legislative.

Potrivit CSM, în ultimii nouă ani au fost înregistrate 8.543 de cazuri de viol și 2.927 de cazuri de act sexual cu un minor.

Legea urmează să fie trimisă șefului statului pentru promulgare.


Ultimele stiri
ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…