Confidenţialitate


Pe 28 iunie și 3 iulie, dezbateri asupra modificării prevederilor referitoare la abuzul în serviciu


Pe 28 iunie și 3 iulie, dezbateri asupra modificării prevederilor referitoare la abuzul în serviciu

Ministerul Justiției  a anunțat programul de desfășurare a dezbaterii publice privind modificarea și completarea dispozițiilor din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu în acord cu deciziile Curții Constituționale a României.

Ministerul Justiției anunță organizarea a două dezbateri publice privind modificarea dispozițiilor din Codul penal referitoare la abuzul în servicu în acord cu deciziile CCR, astfel:

* În data de 28 iunie, ora 10,00, cu reprezentanții societății civile și ai mediului de afaceri;

* În data de 3 iulie, ora 10,00, cu reprezentanții instituțiilor din cadrul sistemului judiciar, asociațiilor profesionale ale magistraților, mediului academic și profesiilor juridice liberale.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, cele două dezbateri vor avea loc la sediul Ministerului Justiției, Sala de consiliu, în limita capacității sălii.


Ultimele stiri
Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează