Confidenţialitate


Paul McCartney ar fi putut juca în serialul “Friends”


Paul McCartney ar fi putut juca în serialul “Friends”

Paul McCartney ar fi putut primi un rol în îndrăgitul serial Friends/ Prietenii tăi, potrivit directorului de casting al seriei de comedie.

În sezonul 4, Ross Geller, personajul interpretat de David Schwimmer, era pe cale să se însoare cu Emily Waltham, nepoata șefului lui Ross. Toată lumea, mai puțin Phoebe (care pe atunci era însărcinată), a zburat la Londra pentru nuntă și, deși Ross a sfârșit prin a rosti numele lui Rachel la altar, el și Emily s-au căsătorit. În acel episod, Paul McCartney, membrul celebrei trupe The Beatles, ar fi putut primi rolul celui care încerca să convingă familia Geller să plătească pentru o pivniță de vin și o nouă peluză.

Leslie Litt, directorul de casting al serialului Friends, care a fost nominalizată și la premiile Emmy, a povestit pentru The Huffington Post cum a încercat să îl convingă pe Paul McCartney să joace rolul tatălui lui Emily pentru episodul întins pe două părți. ”Am trecut de managerul lui și i-am dat lui toate detaliile. Într-o zi, cineva din birou mi-a adus o scrisoare prin fax scrisă pentru mine de către Paul însuși!”

Din nefericire, Paul McCartney nu trimisese o scrisoare de acceptare. ”Mi-a mulțumit pentru interes și a spus cât de flatat era, dar că era o perioadă foarte ocupată pentru el”, a mai povestit Litt.

https://www.youtube.com/watch?v=snZZZVFFnSU

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu