Confidenţialitate


Paul Gancea, al doilea acționar al clubului Colectiv, reţinut


Paul Gancea, al doilea acționar al clubului Colectiv, reţinut

Procurorii l-au reţinut, în această seară, pe Paul Gancea, al doilea patron al clubului Colectiv.

Anterior, Alin Anastasescu, acționarul majoritar, a fost scos încătușat din sediul Parchetului General și dus în Arestul Poliției Capitalei, fără a face declarații presei.

Ambii sunt acuzați de ucidere şi vătămare corporală din culpă în dosarul incendiului în care 31 de oameni au murit şi alţi aproximativ 200 au fost răniţi.

Cei doi vor fi prezentaţi instanței cu propunere de arestare pentru 30 de zile.

Tot luni, la sediul Poliţiei Capitalei au dat declaraţii, în calitate de martori, mai multe persoane care au fost în Clubul Colectiv vineri seară, cînd a izbucnit focul.

Anchetatorii au mers în toate spitalele în care sunt internate persoanele rănite în incendiu, pentru a vedea care dintre acestea pot povesti ce s-a întâmplat.

În incendiul din Clubul Colectiv au murit 31 de persoane. Un tânăr neidentificat încă, internat la Spitalul Floreasca, a fost declarat mort.

Procurorii  au ridicat, duminică, mai multe documente de la Primăria Sectorului 4 și de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, potrivit unor surse judiciare.

De la ITM au fost ridicate acte privind formele de angajare ale salariaților, iar de la Primărie au fost preluate documente privind autorizarea funcționării localului.

Colectiv se află în fosta fabrică Pionierul, o clădire de patru etaje de pe strada Tăbăcarilor, nr. 7.

Firma Colectiv Club SRL, care deţine clubul unde a izbucnit incendiul, este deţinută de Alin George Anastasescu (47%), Costin Mincu (23%) şi Paul Cătălin Gancea (30%).

Alin George Anastasescu este din Voluntari, judeţul Ilfov şi are 28 de ani. Costin Mincu are 36 de ani şi este din Bucureşti. Paul Gancea are 28 de ani şi este tot din Bucureşti.

Colectiv Club SRL, înfiinţată în octombrie 2014, a avut o cifră de afaceri de 45,000 de lei în 2014.

Clubul Colectiv îşi desfăşura activitatea în baza unei declaraţii pe propria răspundere, potrivit căreia în incintă sunt 80 de locuri pe scaune.

La concertul de vineri seara, unde intrarea a fost gratuită, au asistat circa 350 de persoane, conform estimărilor participanţilor.

 

 

 

 


Ultimele stiri
Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează