Confidenţialitate


Pasajul Piaţa Sudului: Circulație deschisă pe câte un fir pe ambele sensuri


Pasajul Piaţa Sudului: Circulație deschisă pe câte un fir pe ambele sensuri

Circulaţia prin pasajul Piaţa Sudului a fost deschisă vineri pe câte un fir pe ambele sensuri de circulaţie.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, declara, miercuri, că i s-a transmis, dar nu oficial, că sâmbătă se va putea relua circulaţia pe câte un fir pe ambele sensuri prin pasajul Piaţa Sudului, ea susţinând că, având în vedere că legislaţia nu permite recepţii parţiale, ar fi răspunderea constructorului deschiderea parţială a traficului.

“Mi s-a transmis, nu oficial, că sâmbătă se va putea relua circulaţia pe un fir de mers dus şi unul întors prin Pasajul Piaţa Sudului, dar având în vedere că legislaţia nu permite în acest moment să se realizeze recepţii parţiale, practic ar fi răspunderea constructorului pentru acest acces la pasajul Piaţa Sudului pe un fir dus şi pe un fir întors. Dar nu ar fi rău, ar fi foarte bine. Noi aşteptăm finalizarea în integralitatea sa a acestui obiectiv”, declara Gabriela Firea.
Ea a somat, marţi, pentru a doua oară, consorţiul de firme care realizează pasajul rutier de la Piaţa Sudului, asocierea Astaldi SPA – Euroconstruct Trading 98 SRL – RCV Global Group SRL, să accelereze ritmul lucrarilor, în caz contrar va fi reziliat contractul.

Construcţia Pasajului Piaţa Sudului a început în primăvara anului 2014 şi trebuia terminată la sfârşitul anului 2015, dar, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, termenul a fost prelungit până la 30 iunie 2016. Fiindcă nici acest termen nu a fost respectat, reprezentanţii municipalităţii au semnat Actul Adiţional la Contractul de finanţare, prin care administraţia este obligată să încheie lucrările până în decembrie 2018.
Investiţia este de 28,3 milioane de euro, din care finanţarea europeană este de 18,9 milioane de euro.

Pasajul de la Piaţa Sudului va avea o lungime de 356 de metri şi înălţimea de cinci metri. În plus, vor fi construite pasaje pietonale care vor face legătura cu staţia de metrou, iar trecerile de pietoni de la suprafaţă vor fi desfiinţate.

Foto: PMB


Ultimele stiri
Un nou medicament pentru bolnavii de cancer pancreatic ar urma să intre în uz. Tratamentul reușește să dubleze…

Italia: Proteste violente ale elevilor de liceu în marile orașe ale țării. La Roma, tinerii au ars steagul…

Investitorii de pe Wall Street, îngrijorați de costurile uriașe ale dezvoltării AI. Veniturile estimate sunt mici, iar finanțarea…

Se redeschide Loteria Vizelor pentru SUA. Cine poate participa la programul Diversity Visa

Timiș: Tatăl unui elev de clasa a V-a și fratele acestuia, arestați după ce au bătut un profesor.…

Primăria Capitalei lansează platforma online dedicată Strategiei Culturale a Bucureştiului 2027-2036. Ciucu: „Îmi doresc și eu un festival…

Ordinul de a limita accesul Ucrainei la Starlink ar fi venit din interiorul Casei Albe. Zelenski: „Când vă…

Blocaj la Bruxelles privind bugetul UE pentru 2028–2034. Statele membre nu se înțeleg asupra propunerilor Comisiei Europene |…

Italia prelungește pentru încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania

Atac informatic la Depozitarul Central al BVB. Instituția transmite că nu au fost accesate date ale utilizatorilor |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează