Confidenţialitate


Peste 2000 de pasageri, afectați după protestul spontan al piloților TAROM. Compania precizează că va recurge fie la vouchere, fie la decontări | AUDIO


Peste 2000 de pasageri, afectați după protestul spontan al piloților TAROM. Compania precizează că va recurge fie la vouchere, fie la decontări | AUDIO

Toate zborurile TAROM s-au reluat marți, 9 iulie, conform programărilor, după ce luni zeci de curse au fost anulate. 2000 de pasageri au fost afectați, în urma unui protest spontan declașat de 29 de piloți. Nemulțumiți de salarii și de condițiile de lucru s-au declarat inapți de zbor. Între timp, conducerea TAROM a ajuns la o înțelegere cu aceștia privind majorările salariale. Aflăm detalii de la Florentina Mihăiță:

Alexandru Anghel, purtător de cuvânt al TAROM: Unii pasageri afectați au fost cazați, alții vor primi vouchere ori decontări

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pentru o mică parte din cei 2000 de pasageri afectați, compania TAROM a asigurat cazare la hoteluri, însă foarte mulți vor primi despăgubiri, spune Alexandru Anghel, purtător de cuvânt al companiei TAROM.

„Având în vedere că au fost circa 20 de zboruri anulate, vorbim de curse pe varianta dus-întors. Au fost undeva peste 2000 de pasageri care au fost afectați. În măsura în care s-a putut da ei au fost acomodați în spații de cazare. Pentru alții, se recurge fie la vouchere, fie la decontarea acestor costuri”, a declarat Alexandru Anghel, purtător de cuvânt al companiei TAROM.

Reprezentanții TAROM nu au putut preciza câți dintre cei 2000 de călători afectați de anularea curselor au fost rerutați. Celor mai mulți dintre ei li s-a oferit reprogramarea zborului sau rambursarea costurilor biletelor.

Alexandru Anghel, purtător de cuvânt al TAROM: Va dura până când vom ajunge la toți pasagerii afectați de zborurile anulate. E un volum mare

„Pasagerii sunt contactați de către personalul TAROM, li se iau datele, documentele necesare pentru a face aceste proceduri de rambursare sau de compensare, însă fiind volumul mare trebuie să fim conștienți că va dura până va ajunge la toți”, a explicat purtător de cuvânt al TAROM.

Și în această dimineață au fost curse TAROM anulate. Este vorba despre curse interne, însă celelalte zboruri s-au desfășurat conform programărilor.

Salariile piloților ar urma să fie majorate în etape cu 1500 de euro în total

„Cursele interne, de exemplu, de Iași sau de Cluj-Napoca, care nu au fost realizate aseară, nu au fost realizate nici dimineață pe zona de retur”, a spus reprezentantul companiei aeriene de stat.

Nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă, 29 de piloți ai TAROM din totalul de 150, s-au declarat inapți de zbor.

Compania TAROM precizează că a ajuns la o înțelegere cu personalul navigant în privința unor aspecte de natură salarială și că măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă.

Surse pentru Europa FM au spus că salariile piloților ar urma să fie majorate în etape cu 1500 de euro în total, iar prima tranșă se va acorda de anul aceasta. Sunt de asemenea majorări ale diurnelor atât pentru comandatul de zbor cât și pentru copiloți.

Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Citește și: TAROM a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro în timpul protestului de luni. Sindicatul Piloţilor: Suma ar fi putut acoperi majorări salariale pe un an | AUDIO


Ultimele stiri
București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează