Confidenţialitate


Partidul ungar Fidesz se retrage din PPE


Partidul ungar Fidesz se retrage din PPE

Partidul premierului ungar Viktor Orban anunță că se retrage din Partidul Popular European, cel mai mare grup al Parlamentului European.

Fidesz spune că recurge la această măsură în contextul în care PPE a modificat regulile interne, astfel încât un partid membru poate fi suspendat.

Liderii popularilor europeni sunt de mai mulţi ani în conflict cu Viktor Orban și Fidesz.

Ungaria a fost criticată, în repetate rânduri, pentru derapaje de la regulile democratice.

„Tocmai am adoptat o modificare importantă a regulilor de procedură ale Grupului PPE din Parlamentul European. Conform noilor reguli, putem suspenda delegația unui partid din Grupul PPE dacă partidul respectiv este deja suspendat din Partidul Popular European. Această suspendare va fi adoptată cu majoritatea voturilor exprimate.
Rezultatul votului prin care am modificat regulile de procedură: 148 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă” și 4 abțineri. Înainte de modificarea regulilor, această suspendare nu era posibilă. În momentul de față, avem un partid suspendat din Partidul Popular European. Este vorba de FIDESZ din Ungaria”, a scris europarlamentarul Sigfried Mureșan, pe pagina sa de Facebook.

Ultimele stiri
Arad: Zeci de infectări cu hepatită A. La Spitalul Județean, medicii au internat 32 de copii, iar în…

Un tren Deutsche Bahn, care circula de la Stuttgart spre Zürich, a fost oprit pe traseu din cauza…

Mii de arbori se usucă în estul României. Stejarii din Vaslui și Vrancea, printre cei mai afectați. Ce…

Maramureș: Femeie împușcată mortal în Cvasnița. Un vânător ar fi confundat-o cu un mistreț | AUDIO

Reforma administrativ-teritorială continuă să atragă critici. Federația Sindicatelor din Administrație reclamă lipsa de dialog a guvernului: „Orice reformă…

România în Direct. 700.000 de Euro furați din vamă. Avem hoția în sânge?

Nava lovită de drone în largul coastei bulgare a Mării Negre s-a scufundat. România, Bulgaria și Turcia au…

Fanii lui André Rieu din România au motive de bucurie: „Regele valsului” revine în 2027 pe scena BT-Arena…

Tichetele de masă ar putea crește la 50 de lei. Un proiect de lege depus la Senat prevede…

Motorina va rămâne scumpă și în 2027. Comisia Europeană discută cu rafinăriile europene pentru creșterea producției | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează