Confidenţialitate


Parlamentul Rusiei îi cere lui Putin să recunoască independența a două teritorii separatiste din estul Ucrainei | AUDIO


Parlamentul Rusiei îi cere lui Putin să recunoască independența a două teritorii separatiste din estul Ucrainei | AUDIO

Parlamentul de la Moscova îi cere președintelui Putin să recunoască drept independente două teritorii separatiste din Estul Ucrainei. Deputații au votat în acest sens un apel adresat șefului de stat.

Cu alte cuvinte, apelul deputaților ruși cere autonomie, independență și suveranitate pentru cele două republici.

Cele două regiuni, Donețk și Lugansk, sunt sprijinite în prezent de Rusia pentru a lupta împotriva Ucrainei.

În zonă, forțele separatiste se luptă cu armata ucraineană din 2014, iar Moscova este considerată instigatoarea conflictului şi susţinătoarea separatiştilor.

Recunoaşterea celor două regiuni ca state autonome ar marca sfârşitul procesului de pace în estul Ucrainei. Mai mult, spune șeful diplomaţiei ucrainene, în caz de recunoaştere, Rusia se va retrage din acordurile de la Minsk, cu toate consecinţele ce vor decurge de aici.

De-altfel, Federaţia Rusă acuză de luni de zile Ucraina că vrea să zădărnicească aceste acorduri, iar procesul de pace este practic paralizat de ani buni. Așa că din partea Kremlinului nu există, încă, un răspuns.

Din 2014 și până în prezent, Moscova a eliberat peste 600.000 de pașapoarte rusești rezidenților din cele două regiuni ucrainiene.

Vyacheslav Volodin, purtătorul de cuvânt al Dumei de Stat, spunea luna trecută că partidul de guvernământ de la Moscova este îngrijorat de siguranța rușilor care locuiesc în cele două zone ale Ucrainei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autor: Liliana Nicolae

Citește și: Rusia a început să-și retragă trupele de la granița cu Ucraina, transmite Ministerul Apărării de la Moscova


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează