Confidenţialitate


Parlamentul European va primi, astăzi, o petiţie împotriva ACTA cu peste 2 milioane 400 de mii de semnături


Dezbateri pe Acordul comercial de combatere a contrafacerii vor avea loc în această după amiază în Comisia de industrie, cercetare şi energie a Parlamentului European, iar mâine în Comisia de comerţ internaţional.

Semnatarii petiţiei se tem că ACTA ar putea fi o ameninţare la adresa internetului liber. plângerea va fi examinată în cadrul Comisiei pentru petiţii a Parlamentului European care va decide dacă poate fi admisă sau nu.

Această procedură durează de obicei două luni, dar în cazuri speciale se lucrează în regim de urgenţă.

Toate statele UE – cu excepţia Ciprului, Estoniei, Slovaciei, Germaniei şi Olandei – plus SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia au semnat ACTA.

Acordul nu poate intra însă în vigoare fără acordul Parlamentului European.

Recent, Comisia Europeană a anunţat că va trimite ACTA la Curtea de Justiţie a UE pentru a verifica eventuale incompatibilităţi cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Parlamentul European va aştepta concluziile Curţii înainte de a se pronunţa, dar între timp, va examina acordul.


Ultimele stiri
Mulțumim Mugurel Vrabete, linia de bas care a definit Holograf | VIDEO

Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Producția de drone în România cu expertiză ucraineană,…

Președintele Nicușor Dan: „O prezență suplimentară americană în România este un plus de securitate, nu un minus” |…

Blocul Național Sindical va contesta la CCR ordonanța care permite funcționarilor publici din administrația locală să lucreze part-time,…

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu: Un singur om reprezintă o problemă astăzi – Ilie Bolojan. Modul în care…

Iran: Primul mesaj oficial al liderului suprem Mojtaba Khamenei: Țările vecine trebuie să-și închidă bazele americane de pe…

Constanța: Fose septice descoperite pe plajă, la Năvodari, în urma extinderii controalelor după găsirea unui rezervor de gaz…

Curtea de Justiție a UE: Blocarea schimbării sexului pe actele de identitate încalcă dreptul european | AUDIO

Cristina Chiriac, propunerea pentru funcția de procuror general, a primit aviz negativ de la CSM. În cazul lui…

Ce părere au tinerii despre ideea de schimbare: „Să rămâi tradiționalist e boring”/ „Îmi place să încerc ceva…