Confidenţialitate


Parlamentul a reluat, miercuri, votul privind organizarea Referendumului privind Justiţia


Parlamentul a reluat, miercuri, votul privind organizarea Referendumului privind Justiţia

Parlamentul a reluat, miercuri, votul asupra proiectului de hotărâre privind solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la organizarea unui referendum naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional, eliminând recomandările pentru şeful statului.

S-au înregistrat 218 de voturi “pentru”, 11 voturi “împotrivă” şi trei abţineri pentru noul text al hotărârii.

Votul a fost reluat la solicitarea vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor Florin Iordache.

“Pentru a încheia această dezbatere, eu am fost cel care a spus în numele grupului PSD că nu ne vom opune şi vom susţine în integralitate cererea preşedintelui. În aceste condiţii, eu înţeleg buna credinţă şi excesul de zel al colegilor din Comisia juridică care au adăugat această sintagmă cu Legea 3 şi deciziile CCR, cu republicarea. În aceste condiţii, stimaţi colegi, vă rog ca în articolul unic, această suplimentare a articolului unic care nu face decât să invoce deciziile Curţii şi prevederile Comisiei de la Veneţia, să supuneţi votului eliminarea şi să supunem în integralitate… Dacă preşedintele doreşte să spună votului un referendum, să-şi asume în integralitate. Dacă acest referendum va îndeplini condiţiile de cvorum şi este adoptat e de bine, dar dacă condiţiile de cvorum şi referendumul nu va fi validat este întreaga responsabilitate a preşedintelui”, a spus Iordache.

Iniţial, Parlamentul a adoptat, miercuri, cu 263 de voturi “pentru”, nouă “împotrivă” şi o abţinere, proiectul de hotărâre care conţinea mai multe recomandări pentru şeful statului, printre care să respecte Constituţia României, Legea 3/2000 privind exercitarea şi desfăşurarea referendumului, deciziile CCR în materie şi recomandările codului de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneţia.

Reprezentanţii PNL şi USR au protestat faţă de proiectul de hotărâre propus. Ei au solicitat refacerea raportului comisiilor juridice şi a proiectului de hotărâre considerând că reprezintă “un fals”.

“Parlamentul avizează favorabil iniţierea de către preşedintele României a unui referendum naţional consultativ cu privire la următoarele probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi interzicerea adoptării de către Guvern a OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct CCR cu privire la ordonanţe”, prevede textul adoptat.


Ultimele stiri
SURSE: Călin Georgescu, ridicat de DIICOT în dosarul presupusei înșelăciuni de peste un milion de euro. Procurorii fac…

Premierul desemnat Siegfried Mureșan: ,,Premierul Ilie Bolojan a aprins lumina în cămara cu şmecherii. Dacă cineva se aşteaptă…

ANM: Informare meteo de intensificări ale vântului, răcire accentuată a vremii și ploi moderate cantitativ

Fotbal: Universitatea Craiova a umilit-o pe FCSB cu 5-0, în Superligă

Germania: Alegătorii din Berlin și din landul Pomerania Occidentală votează duminică parlamentele regionale | AUDIO

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Săptămâna la Nivel Înalt a Adunării Generale a ONU

Unul dintre adolescenții implicați în crima de la Cenei va fi internat într-un centru de detenție timp de…

Suceava: Populaţia din zona Rădăşeni-Fălticeni, avertizată în legătură cu prezenţa unui urs

Un șarpe de peste 1,5 metri a intrat într-un restaurant din Mamaia Sat

Zilele Bucureştiului: Concerte, proiecţii de video mapping şi tururi ghidate, sâmbătă şi duminică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează